Frica unui accident nuclear: Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu se roagă pentru salvare
Oamenii din orașul Enerhodar, cel de lângă Zaporojie, acolo unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, au oferit un interviu pentru presa internațională în care povestesc cum decurge viața într-o zonă în care sunt obligați să trăiască cu frica unui accident nuclear, la care se adaugă și bombardamentele.
„Mi-am dedicat viața energiei nucleare și am fost întotdeauna mândru că lucrez în acest domeniu. Pentru mulți oameni ca mine, centrala Zaporojie este mândria și destinul nostru. Există șase reactoare puternice, reprezentând aproximativ jumătate din capacitatea tuturor centralelor nucleare ucrainene și un sfert din întregul sector energetic al țării. Înainte de război, aici lucrau 11.000 de oameni. Mai mult de 50.000 de oameni trăiesc în Enerhodar. Trăim sub ocupație de aproape șase luni. Pentru noi este o dublă ocupație – și orașul, și centrala nucleară au fost capturate”, spune Oleksandr.
Credința este pusă la încercare
Bărbatul a mai declarat pentru The Guardian că locuitorii erau siguri, cu zece minute în urmă, că nu vor avea de suferit, însă există răniți în urma bombardamentelor de la centrală, unele dintre victime fiind în oraș.
„Credința ne este pusă la încercare tot timpul. În urmă cu zece zile, eram siguri că orașul și locuitorii nu vor avea de suferit. Dar există deja răniți în urma bombardamentelor de la centrală. Și există deja victime în oraș. Centrala și orașul aproape se confundă, sunt locurile unde oamenii lucrează și trăiesc. Centrala luptă pentru supraviețuire. Dar este plină de vehicule militare rusești și de soldați. Doar două unități de alimentare sunt în funcțiune și nu la capacitate maximă. Se plătesc salariile. Mulți angajați lucrează de la distanță”, mai spune acesta.
La centrala nucleară Zaporojie se întâmplă lucruri nebunești
În acest interviu, bărbatul spune că orice neregulă de funcționare a echipamentelor este investigată, la fel ca și orice greșeală a personalului, iar din acest motiv trebuie luate măsuri de corecție. Oleksandr mai spune că lucruri nebunești se întâmplă acum la centrala nucleară Zaporojie.
„În industria nucleară, investigăm orice neregulă în funcționarea echipamentelor sau vreo greșeală a personalului. După aceea, trebuie luate măsuri de corecție. Acum, la centrală, se întâmplă lucruri nebunești: în sălile turbinelor sunt aduse materiale militare, echipamentele centralei sunt avariate din cauza bombardamentelor asupra sitului și există chiar informații că ar fi fost minată clădirea. Au fost raportate răpiri de persoane, inclusiv angajați ai centralei. Este greu de descris sentimentul pe care îl ai atunci când citești despre dispariția unei persoane pe care o cunoști personal”, a mai spus ucraineanul.
Acesta mai spune că locuitorii orașului au apă caldă, apă rece și electricitate, însă există probleme mari în ceea ce privește medicamentele.
Locuitorii pleacă din oraș
Ucraineanul a mai spus pentru presa internațională că oamenii părăsesc orașul și că toată lumea încearcă să trimită copiii sau soțiile pe teritoriul neocupat sau în afara țării.
„Oamenii părăsesc orașul. Adesea îmi dau seama că n-am mai văzut de mult timp o anumită persoană care locuia în blocul meu. În orice caz, toată lumea încearcă să-și trimită copiii și soțiile pe teritoriul neocupat sau în străinătate. Acum două zile, vecinul meu nu a mai putut suporta și și-a trimis de acasă copiii. Poți să lupți împotriva propriei tale frici, dar este imposibil să lupți împotriva fricii din ochii copiilor tăi”, a mai spus acesta.