O rachetă a lovit teritoriul Republicii Moldova cu puţin timp în urmă. Aceasta a căzut într-o livadă, în apropiere de orașul Briceni din nordul țării.
Autoritățile competente de la Chișinău s-au sesizat
Obiectul exploziv a fost descoperit de un echipaj al poliţiei de frontieră, care, din cauza bombardamentelor ruseşti care au avut loc, luni, 5 decembrie. Acest lucru a intensificat gradul de alertă, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne(MAI) de la Chişinău.
În același timp, în conformitate cu planurile de acţiune ale MAI, poliţia de frontieră a intensificat patrulele şi a ridicat gradul de alertă în zona comisariatelor Briceni şi Ocniţa. La momentul de față, regiunea în care a fost descoperită racheta a fost izolată de patrule ale poliţiei şi poliţiei de frontieră din Republica Moldova.
Trei rachete de croazieră au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova
Trei rachete de croazieră lansate de Rusia împotriva Ucrainei au traversat spaţiul aerian moldovenesc luni dimineaţă, pe 10 octombrie. „Trei rachete lansate de pe nave ruse din Marea Neagră asupra Ucrainei în această dimineaţă au traversat spaţiul aerian al Moldovei. Am dispus ca ambasadorul Rusiei să fie convocat pentru a oferi o explicaţie.”, a scris pe contul său de Twitter ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu.
„În contextul atacurilor aeriene rusești din această dimineață asupra mai multor orașe din Ucraina, Ministerul Apărării informează că luni, 10 octombrie curent, între orele 8:33-9:02, structurile specializate ale instituției de apărare au identificat trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.”, a informat instituția.
Care au fost traiectoriile rachetelor
1. localitățile Ciornaia -Moghilev Podolsk (Ucraina) — Rîbnița — Soroca — Moghilev Podolsk;
2. Ciornaia — Voronovka (Ucraina) — Rîbnița — Rudi (Soroca);
3. Ciornaia (Ucraina) — s. Popencu (Republica Moldova) — Cineșcăuți (Florești) — în direcția Ucrainei.
Aceste informații au fost confirmate inclusiv de structurile responsabile din Ministerul Apărării Naționale al României și al Ucrainei. Țintele au fost observate de sistemele de monitorizare ale Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MOLDATSA”. În același timp, țintele prezentau pericol pentru infrastructura Republicii Moldova și, în mod special, pentru aeronavele civile care traversează spațiul aerian al țării vecine.
Autoritățile de la Chișimău au condamnat ferm atacurile armatei ruse asupra orașelor din Ucraina, soldate cu victime, se precizează într-un comunicat publicat pe pagina Ministerului Apărării al Republicii Moldova.