„Uniunea Europeană nu îndrăznește să își protejeze frontierele externe, a pierdut controlul asupra migrației, acest proces este acum dominat de traficanții de persoane, care decid cine va deveni cetățean european și cine nu”, a declarat luni dimineață, pentru televiziunea publică ungară M1, secretarul de stat parlamentar în cadrul Ministerului de Interne din Ungaria, Bence Rétvári.
„Migrația ilegală este în creștere, sute de mii de persoane apar în fiecare an la frontierele externe ale Uniunii Europene, iar anul trecut am întors 270.000 de persoane care au trecut ilegal frontiera doar la granița de sud a Ungariei”, a subliniat secretarul de stat.
UE nu poate opri migranții ilegali la graniţele sale
Bence Rétvári a mai adăugat că UE nu poate opri migranții ilegali la graniţele sale, „nu numai că nu există voință, dar nici dorință nu există în acest sens, astfel că acum factorii determinanți ai populației europene sunt, din păcate, traficanții de persoane”; lumea interlopă din Africa de Nord, Orientul Mijlociu și Balcani decide cine va deveni cetățean european.
Potrivit lui Bence Rétvári, nu există o voință centrală în UE pentru a împiedica acest lucru, „de fapt, se inițiază proceduri împotriva Ungariei pentru că își apără frontiera de sud”.
Un miliard și jumătate de euro pentru protecția frontierelor
Cu toate acestea, recent, la Atena, cincisprezece state membre ale UE – inclusiv Ungaria – au adoptat o declarație comună, conform căreia protecția frontierelor externe ar trebui să fie un obiectiv comun al UE, iar Uniunea European ar trebui să contribuie la costurile de protecție a frontierelor, a amintit secretarul de stat, care a precizat că, în cazul Ungariei protecţia frontierelor înseamnă un miliard și jumătate de euro.
„Cele cincisprezece țări sunt majoritatea UE, dar în astfel de momente, ministrul luxemburghez de externe, de exemplu, spune că nu vor susține niciodată construirea de garduri și ziduri”, a continuat Bence Rétvári, adăugând că există întotdeauna cei care sunt pro-imigrație, care nu adoptă nicio măsură semnificativă pentru a se asigura că protecția frontierelor externe este finanțată din resurse comune ale UE.
„Acest gen de viziune asupra lumii predomină în UE, cea pro-migrație, care continuă să facă presiuni pentru distribuirea imigranţilor conform cotelor obligatorii, fără să-și dea seama că aceasta este o scrisoare de invitație și că nu funcționează”, a adăugat secretarul de stat. El a precizat că nici măcar o parte din deciziile de expulzare nu pot fi puse în aplicare, „în nouă cazuri din zece se poate expulza pe cineva, dar o bună parte dintre aceștia încearcă apoi să reintre în UE”.
Rețelele de trafic de persoane aduc sute de mii de imigranți ilegali în Europa
Rețelele de trafic de persoane aduc sute de mii de imigranți ilegali în Europa, a declarat Bence Rétvári, care a amintit de împușcăturile de anul trecut de pe autostrada M5, și a spus că numai microbuzul încărcat de imigranți a plătit 41 de milioane de forinți traficanților de persoane. „Este o afacere uriașă, nu este de mirare că din două în două zile se aud focuri de armă din Serbia, războaie între bande”, a spus Bence Rétvári, adăugând că UE contribuie practic la „creșterea profiturilor traficanților de persoane”.
Răspunzând la o întrebare, secretarul de stat s-a referit şi la Legea privind protecția copilului. „Această lege este constant atacată la Bruxelles, iar acum și la Curtea Europeană de Justiție a UE, din cauza ideologiei de gen care domină Europa de Vest”, a declarat Bence Rétvári. El a subliniat, totodată, că legea are elemente precum registrul pedofililor, „care a furnizat deja informații în aproape opt mii de cazuri pentru cei care erau îngrijorați de copilul lor”.
Detalii cheie despre Legea privind protecția copilului
Este ușor de căutat în registru dacă se înregistrează la biroul guvernamental: dacă are cineva un copil minor, îl poate accesa făcând clic pe fila „Protecția copilului” din meniul „Familia”. În cazul în care un părinte introduce numele unei persoane suspectate de comiterea unei infracțiuni de pedofilie, va găsi numele localităţii, iar la Budapesta chiar și sectorul, și fotografia persoanei respective, a explicat secretarul de stat, care a menţionat că în prima lună au fost aproape 5.000 de interogări, iar de atunci au fost între 100 și 500 pe lună.
Secretarul de stat a mai declarat, citat de MTI: „Vom proteja familiile, nu există niciun compromis cu autorii unor astfel de crime odioase”.
Secretarul de stat a amintit, de asemenea, că la referendumul privind protecția copilului, mai mulți oameni ca niciodată, 3,6 milioane de persoane „au votat într-o singură direcție”, în ciuda campaniei opoziției de stânga. „Mult mai mulți decât numărul de oameni care ne-au votat, deși au fost trei milioane”, a precizat Bence Rétvári.