Răsturnare de situaţie în Austria! Totul are legătură cu decizia luată la adresa României. Este scandal total chiar în interiorul Guvernului condus de cancelarul Karl Nehammer. Totul s-a întâmplat în acest weekend.
Răsturnare de situaţie la Viena, după refuzul Austriei privind România!
Critici la adresa propriului Guvern, după decizia de a refuzat României intrarea în Schengen
Susanne Kraus-Winkler, secretar de stat pentru Turism în Austria, a avut o poziţie extrem de tranşantă cu privire la decizia luată de către ţara sa la adresa României.
Ea a arătat că turiştii români reprezintă o componentă importantă a turismului din Austria, în special când vine vorba despre sporturile de iarnă şi turismul urban, iar decizia privind aderarea la Schengen a provocat deja o serie de anulări ale unor vacanţe din partea românilor.
Oficialul austriac şi-a exprimat regretul privind decizia luată de Guvernul de la Viena, însă, înainte ca interviul în care a făcut declaraţiile respective să fie difuzat, a revenit asupra celor spuse şi a transmis că susţine decizia Guvernului condus de cancelarul Karl Nehammer.
„Pentru experţii în turism, lumea ar trebui să fie întotdeauna cât mai deschisă posibil. (…)
Avem aproximativ un milion de înnoptări în Austria din România, ceea ce reprezintă 0,7% din totalul înnoptărilor. Acestea sunt foarte, foarte puternic orientate către sporturile de iarnă şi turismul urban.
Şi tocmai acum, când începe sezonul de iarnă, am auzit şi eu despre primele anulări. Sperăm din tot sufletul ca lucrurile să se liniştească din nou cât mai curând posibil”, a spus Susanne Kraus-Winkler pentru postul austriac de televiziune ATV.
A fost, cel mai probabil, obligată să-şi retragă declaraţiile negative la adresa Guvernului de la Viena
Interviul respectiv trebuia să fie difuzat sâmbătă seară, însă, înainte ca acest lucru să se întâmple, biroul oficialului a transmis că „secretarul de stat susţine pe deplin veto-ul pentru Schengen al ministrului de Interne”, pentru că „prin neextinderea spaţiului Schengen, nu se schimbă nimic în situaţia de fapt – şi nici nu se înrăutăţeşte nimic”, relatează jurnaliştii Der Standard.
Relaţiile Austriei cu România – şi imaginea Austriei în această ţară – s-au deteriorat cu siguranţă, mai afirmă jurnaliştii austrieci, care notează că Susanne Kraus-Winkler a vorbit despre acest lucru în interviul acordat iniţial pentru ATV.
Susanne Kraus-Winkler a fost adusă în echipa guvernamentală a conservatorilor austrieci în calitate de lobbyist, ea fiind un fost oficial al Camerei de Comerţ şi reprezentantă a industriei hoteliere din Austria.