În cadrul conferinței de presă din cursul zilei de joi, 23 martie, președintele Klaus Iohannis a primit și o întrebare cu privire la o petiție care urmează să devină o rezoluție prin care se va arăta că Austria încalcă Tratatul Uniunii Europene, mai precizat articolul 2 care se referă la egalitatea între statele membre.
Pe lângă această petiție, există un studiu realizat de KPMG care scoate la iveală că 46.000 de tone de dioxid de carbon sunt emanate de către camioanele care sunt oprite la graniță.
Astfel, șeful statului a fost întrebat în ce măsură astfel de inițiative pot influența procesul politic și dezgheța relațiile dintre cele două țări, iar răspunsul a venit imediat.
”Ca atare, aceste inițiative sunt salutare, fiindcă e bine să se știe că nu numai noi, politicienii, ne dorim ca România să intre în Schengen, nu numai noi ne dorim să protejăm mediul. Este bine să avem sprijinul societății civile, al oamenilor simpli și să știm că și ei își doresc aceste lucruri și ei își doresc un mediu mai curat. Dacă prin astfel de inițiative procesul propriu-zis va fi accelerat, vom vedea. În realitate, procesul se desfășoară acolo unde s-a desfășurat din capul locului. Parlamentul European de mult a dat rezoluții de tipul acesta, că România și Bulgaria trebuie să fie parte din Schengen, însă legea este că se votează în Consiliul Uniunii, în formatul JAI, deci acolo se ia decizia”, spune Klaus Iohannis.
Este nevoie de implicare pe toate părțile dacă se dorește o decizie favorabilă
Nu în ultimul rând, președintele României a mai spus că, pentru o decizie favorabilă este nevoie și de implicare politică, iar aici intră președintele, prim-ministrul, ministrul de Interne, de Externe etc.
”Sigur că pentru a ajunge la o decizie favorabilă, toată lumea trebuie să se implice și politic, începând de la președinte, la premier, ministrul de interne, ministrul de externe și așa mai departe. Toată lumea colaborează pentru a obține acest rezultat. De data aceasta este complicat, fiindcă Austria, din motive electorale interne, se opune extinderii Schengen”, mai spune președintele României, Klaus Iohannis.