Cutremur total în Austria! S-au răzgândit privind aderarea la Schengen. S-au sucit pe ultima sută de metri

spațiul Schengen

SURSA FOTO: Dreamstime

Croația obișnuia să se afle alături de România și Bulgaria pe lista scurtă a statelor ce urmau să fie respinse în ceea ce privește intrarea în Spațiul Schengen. Totuși, acest lucru s-a schimbat pe ultima sută de metri.

Au intrat în Schengen pe ultima sută de metri! Ies la iveală noi informații despre șantajul Austriei

Austria s-a răzgândit pe ultima sută de metri, dar doar în privința Croației. Totodată, Croația inaugura o linie de cale ferată pentru transport de mărfuri, care făcea legătura cu un oraș important din Austria, cu doar doar câteva zile înainte de votul din Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI).

Astfel, oferea Austriei posibilitatea de a-și transmite mărfurile către întreaga Europă pe o cale foarte simplă, asigurând Vienei și deschidere la mările internaționale, scrie realitatea.net

Este prima astfel de legătură între Croaţia şi Austria

Este vorba despre legătura feroviară directă pentru trenuri de marfă dintre portul Rijeka și Enns, un oraş din Austria care are un terminal pentru containere. Trenurile sunt operate de gigantul Maersk Line.

Trebuie menționat că este prima astfel de legătură între Croaţia şi Austria. Din Enns, orice marfă intrată în UE prin Croaţia are acces la transport pe o mare arteră rutieră şi pe Dunăre.

Totodată, prin Rijeka exporturile austriece pot ajunge cu vaporul în orice parte a lumii. Amintim că în ziua de 1 decembrie era anunțată operaționalizarea primei conexiuni feroviare între International Container Terminal Services Inc. (ICTSI) operat de Adriatic Gate Container Terminal (AGCT) din Rijeka, Croația și Enns din Austria.

Un alt pas important făcut de croați pentru a-și asigura intrarea în spațiul Schengen

De asemenea, un alt pas important făcut de croați pentru a-și asigura intrarea în spațiul Schengen printr-un vot pozitiv direct din partea Vienei a fost chiar parteneriatul încheiat cu Austria, scrie sursa menționată.

Este vorba de un parteneriat pentru extinderea rețelei de gaze naturale lichefiate prin construirea unor gazoducte.

Astfel, pe lângă contractul de extindere a rețelelor de gaze, Croația oferă Austriei gaze naturale, mai ales că Austria suferea de o penurie de gaze, renunțându-se la gazele rusești preluate anii trecuți, până la războiul din Ucraina.

Croația a anunţat încă din noiembrie că Austria şi landul german puternic industrializat Bavaria sunt interesate să importe gaze naturale prin terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de pe insula croată Krk de la Marea Adriatică.