Joi dimineață, pe data de 12 ianuarie, OMV a anunțat că în Austria plătește o taxă de solidaritate în valoare de 150 de milioane de euro, însă nu va face același lucru și în România. Astfel, deși se preconiza că gigantul austriac va fi cel mai dezavantajat, se pare că legea le permite să facă acest lucru.
„În baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, ne așteptăm că OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului”, a transmis OMV.
Rareș Bogdan a răbufnit pe rețelele de socializare
După ce a aflat această veste, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a răbufnit pe rețelele de socializare.
„Este inadmisibil! Statul român e obligat să reacționeze! Nu ne putem lăsa călcați în picioare la nesfârșit! 33 de ani au fost suficienți! Gata! Ajunge! Nu ne putem lăsa umiliți din nou, suntem sătui sa avem mereu genunchii juliți! 33 de ani de jaf cu complicitatea unor politicieni sunt destui!
Statul român este obligat să verifice urgent și dacă OMV a respectat obligația din contractul de privatizare de a ecologiza 650 de puțuri de extracție a petrolului. Vreau să știu cine a făcut acest lucru și cine a plătit costurile! Asta dacă nu avem un stat slab, impotent, un sat fără câini, care doarme liniștit în timp ce România este sfidată și umilită!”, a scris el pe Facebook.
Se pare că legea avantajează compania OMV
În urma acestui anunț, ministerul de Finanțe a venit cu o reacție în care amintește care sunt condițiile pe care companiile trebuie să le îndeplinească ca să achite taxa de solidaritate, însă nu a precizat explicit că OMV Petrom intră sub incidența legii deși a ținut să sublinieze faptul că taxa se datoreazã și de cãtre pãrțile afiliate.
Conform art. 1, alin. (1) din ordonanța Guvernului, taxa de solidaritate se aplicã firmelor care au cifra de afaceri de peste 75 % inclusiv, din activitãți desfãșurate în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cãrbunelui și rafinãriilor, cu codurile CAEN:
0610 – «Extracția țițeiului»,
0620 – «Extracția gazelor naturale»,
0510 – «Extracția huilei»,
1910 – «Fabricarea produselor de cocserie» și
1920- «Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului»
Codurile CAEN și ponderea cifrei de afaceri au fost stabilite conform, Articolul 2 (Definiții), punctul 17, din Regulamentul (UE) 2022/1854: „societãți din Uniune și sedii permanente care desfãșoarã activitãți în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cãrbunelui și rafinãriilor” înseamnã societãți din Uniune sau sedii permanente care generează cel puțin 75 % din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie, astfel cum se menționeazã în Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (10).
Totodatã, contribuția de solidaritate se datoreazã și de cãtre pãrțile afiliate, potrivit ordonanței Guvernului:
„În aplicarea prevederilor alin. (2), persoana afiliată este cea definitã potrivit prevederilor art. 7 pct. 26 din Legea nr. 227/2015, cu modificãrile și completările ulterioare, indiferent de obiectul de activitate și care nu desfãșoarã activitãțile prevãzute la alin. (1).”