Informația momentului în cazul Caracal. Pedeapsa pe care a primit-o Gheorghe Dincă l-a nemulțumit complet pe avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan, care anunță că va face apel.
Răsturnare completă de situație în cazul Carcal. După ce Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, noi informații au ieșit la suprafață, iar cel mai revoltat este avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan.
Gheorghe Dincă, în vârstă de 69 ani, din Caracal, acuzat de trafic de persoane, viol, omor și profanare de cadavre, iar la finalul săptămânii a fost condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare.
Sentința acestuia vine la trei ani la data dispariției celor două fete Măceșanu Alexandra Mihaela şi Melencu Luiza Mihaela. În cazul în care pedepsele nu s-ar fi contopit, conform legii penale, monstrul de la Caracal ar fi avut de ispășit o pedeapsă de peste 80 de ani de închisoare.
Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare
În ciuda pedepsei primite de acesta, cel mai revoltat a fost avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan. Într-un interviu cordat la Antena 3, acesta a preciza că soluția judecătorilor nu a fost una corectă.
Mai exact, avocatul susține că sunt șanse foarte mari ca Alexandra Măceșanu să fie în viață, având în vedere că Gheorghe Dincă se ocupă încă din 2002 de trafic de persoane.
Totodată, avocatul a mai amintit și de afirmațiile făcute de monstrul de la Caracal cu privire la Alexandra Măceșanu, care ar confirma practic că tânăra nu a fost ucisă și din contră, trăiește și ar produce bani. „Cum să omor o fată de 17 ani care producea bani?”, ar fi spus Dincă.
Avocatul Aurel Moldovan spune că Alexandra Măceșanu trăiește
Având în vedere nemulțumirile venite odată cu pedeapsa de 30 de ani de închisoare, avocatul familiei Măceșanu anunță că va contesta decizia instanței.
Aurel Moldovan precizează că „nu există infracțiune de omor calificat”, iar acest lucru este confirmat și de faptul că Gheorghe Dincă nu ar fi avut cum să transforme în cenușă trupul fetei, în condițiile în care nu putea obține o temperatură de peste 800 de grade în butoiul din curtea casei.
Avocatul susține că adevărul este ”departe de a se afla”, iar tribunalul trebuie să înțeleagă acest lucru.
„Evident că nu sunt mulțumit (de verdict), adevărul este departe de a se afla. Vom declara apel în termen de 10 zile, noi considerăm că este nelegală și netemeinică această solutuie dată de tribunalul Olt”, a spus avocatul, la Antena 3.