Este un adevărat haos la granițele țărilor europene, iar situația nu se va redresa nici în următorele luni, spune ministrul polonez al apărării. Potrivit acestuia, criza migranților de la granița cu Belarus devine din ce în ce mai dificil de gestionat.
Ministrul polonez al apărării trage un semnal de alarmă în contextul în care, în prezent, mii de oameni, în principal din Orientul Mijlociu, se află la granița estică a UE, în ceea ce Occidentul spune că este o criză creată de Belarus pentru a diviza UE și a contracara sancțiunile impuse Minskului. Potrivit acestuia, criza migranților de la granița cu Belarus ar putea dura luni întregi.
De menționat este faptul că declarația oficialului polonez vine după ce forțele poloneze au lansat marți gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva migranților care au luat cu asalt frontiera, în încercarea de a intra în UE, relatează The Guardian.
„Trebuie să ne pregătim pentru ideea că situația de la granița dintre Polonia și Belarus nu va fi rezolvată rapid. Trebuie să ne pregătim pentru câteva luni. Sper că nu pentru câțiva ani”, a spus Mariusz Błaszczak, ministrul polonez al Apărării.
În același timp, Błaszczak a mai menționat că încercările migranților de a trece granița au continuat în timpul nopții, în contextul în care atenția publicului s-a concentrat asupra situației din Kuźnica.
„Atenția publicului s-a concentrat asupra a ceea ce s-a întâmplat în Kuźnica, în timp ce grupuri mai mici de migranți au încercat să treacă peste granița poloneză în alte secțiuni, tot noaptea”, a spus el.
Referitor la situația de marți seară, serviciul de poliție de frontieră a declarat că a detectat marți „161 de încercări de trecere ilegală”, inclusiv „două încercări în forță de trecere a frontierei înregistrate în cursul serii”.
În urma încăierărilor care au avut loc, potrivit sursei citate, nouă polițiști au fost răniți în confruntările de marți, împreună cu un polițist de frontieră și un soldat.
Amintim faptul că Polonia a anunțat că va începe, din decembrie, construirea unui gard permanent de-a lungul graniței cu Belarusul, într-o încercare de a opri fluxurile de migranți. Lucrările ar urma să se finalizeze în primul semestru al anului 2022, a anunțat, luni, ministrul polonez de interne.
Avertisment sumbru din partea UE
Pe lângă avertismentul transmis de oficialul polonez, directorul Agenţiei europene pentru poliţia de frontieră şi garda de coastă (Frontex), Fabrice Leggeri, a tras și el un semnal de alarmă referitor la criza migranților.
Potrivit acestuia, Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru alte crize cauzate de migranţi, asemănătoare celor de la frontierele dintre Grecia şi Turcia şi dintre Polonia şi Belarus, scre AFP.
”Nu este prima dată când Uniunea Europeană se confruntă cu tentative de, să îl numim şantaj, şantaj geopolitic, să o numim ameninţare hibridă”, a declarat Fabrice Leggeri într-un interviu acordat agenţiei de presă franceze.
Totodată, șeful Frontex a mai precizat situaţia actuală nu este una specială și este asemănătoare celei din februarie 2020 atunci când Grecia a încercat să blocheze zeci de mii de migranţi pe care Turcia îi lăsase în mod intenţionat să treacă.
”Asta trebuie să deschidă ochii tuturor celor care încă nu au înţeles că fluxurile migratorii pot fi instrumentalizate în scopuri politice, împotriva Uniunii Europene, pentru a obţine ceva în acest negoţ”, a subliniat el.
Amintim faptul că Uniunea Europeană îl acuză pe Lukaşenko de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Polonia, Lituania şi Letonia, pe de altă parte.
De menționat este faptul că această creştere a avut loc în urma adoptării de către UE a unor sancţiuni împotriva Belarusului după abuzurile contra drepturilor omului şi alegerile prezidenţiale din august anul trecut, contestate vehement de opoziţia belarusă şi de Occident.