Oamenii de știință au prezis de mult timp

În acest context, prima întrebare care vine pe buzele oamenilor este ”ce cauzează aceste inundații?”. Potrivit oamenilor de știință, inundațiile sunt un răspuns direct al schimbărilor climatice.

Oamenii de știință au prezis de mult timp că perturbarea climei va duce la condiții meteorologice mai extreme, cum ar fi valuri de căldură, secete și inundații. Emisiile umane provenite din gazele de eșapament ale motorului, arderea pădurilor și alte activități încălzesc planeta, spun experții.

Pe măsură ce atmosfera se încălzește, reține mai multă umiditate, ceea ce aduce mai multă ploaie. Toate locurile care au suferit recent inundații , Germania, Belgia, Țările de Jos, Londra, Edinburgh, Tokyo și alte părți, ar fi putut avea ploi de vară puternice chiar și fără criza climatică, dar este puțin probabil ca diluviile să fi fost la fel de intense.

Oamenii înrăutățesc situația

Având în vedere că au existat, de-a lungul timpului, valuri caniculare și inundații, am putea considera că nu oamenii nu vinovați pentru inundațiile recente.

Cu toate astea, există câteva dovezi care ne arată că oamenii înrăutățesc situația.

În primul rând, sunt înregistrate mai des mai multe recorduri. În al doilea rând, oamenii de știință pot folosi acum analize statistice și modele computerizate pentru a calcula cât de probabile au devenit evenimentele meteorologice particulare ca urmare a stresului suplimentar pe care oamenii l-au pus asupra sistemului climatic.

De exemplu, emisiile umane au făcut ca ”cupola de căldură” mortală din Canada și America de Nord, de luna trecută, să fie de cel puțin 150 de ori mai probabilă. În ceea ce privește valul de căldură prelungit din Siberia de anul trecut, acesta a fost de peste 600 de ori mai probabil, scrie The Guardian.

Richard Betts, șeful cercetării impacturilor climatice de la Met Office Hadley Center, spune că astfel de calcule elimină argumentul că „vremea extremă se întâmplă oricum, deci nu trebuie să ne facem griji pentru asta”.

Cu toate astea, nu există încă un studiu de atribuire a ultimelor inundații din Europa, deoarece analiza durează câteva zile.

Inundațiile pot fi legate de o perturbare a fluxului de jet

Există unele voci care spun că inundațiile pot fi legate de de o perturbare a fluxului de jet. Cu toate astea, nimic nu a fost confirmat. Oamenii de știință din domeniul climei privesc acest lucru ca fiind una dintre mai multe explicații posibile.

O teorie este că pierderea gheții în Arctica a făcut ca jetul să devină mai neregulat. Nu există încă un consens științific cu privire la acest subiect, dar experții sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că lumea ar putea suferi consecințele schimbării climatice mult mai devreme decât se estima anterior.

Sursă foto: Dreamstime