Cazul datează de mai bine de cinci ani de zile, din perioada când Olaf Scholz era primarul orașului Hamburg și este legat de așa-numita afacere mai amplă „Cum Ex”, în cadrul căreia statul german a fost fraudat cu peste 30 de milioane de euro, pentru că unele bănci au cerut autorităţilor rambursări de taxe pentru presupuse cheltuieli care de fapt nu au avut loc niciodată.

Scandalul a planat asupra campaniei electorale a politicianului în 2021, însă a avut un impact redus, întrucât potențiala sa implicare a rămas neclară. Însă acum au ieșit la iveală noi detalii care pun la îndoială apărarea sa anterioară.

Parlamentul regional din Hamburg vrea să îl convoace pe Olaf Scholz după Paște

Parlamentul regional din Hamburg intenționează să îl convoace în această primăvară pe Olaf Scholz, pentru a treia oară, în faţa unei comisii de anchetă care analizează scandalul. Acum însă, blocul de centru-dreapta CDU/CSU doreşte, de asemenea, să declanşeze o investigaţie la nivel naţional în Bundestag.

„Vom solicita o comisie parlamentară de anchetă în Bundestagul german privind afacerea fiscală Scholz-Warburg, în prima săptămână parlamentară după vacanţa de Paşte”, a declarat marţi Mathias Middelberg, vicepreşedintele grupului parlamentar al CDU.

Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat că, „din principiu”, Berlinul nu comentează deciziile anunţate de membrii Bundestagului „din respect pentru acest organism constituţional”, informează presa.

Potrivit Katjei Mast, şefa grupului social-democraţilor (SPD, partidul lui Scholz), CDU/CSU urmăreşte mai degrabă interese tactice de partid. „Ei aduc în discuţie acuzaţii care au fost demult infirmate”, a declarat ea, adăugând că toate întrebările au fost clarificate deja de comisia din Hamburg.

Grupul CDU/CSU are suficiente voturi în parlament pentru a putea înfiinţa o comisie de anchetă. Partidul de stânga Die Linke a declarat, la rândul său, că va susţine acest demers.

Comisiile parlamentare de anchetă pot audia martori şi experţi şi pot solicita acces la documente. Deşi concluziile sunt rezumate într-un raport fără caracter obligatoriu, consecinţele politice, cum ar fi pentru viitoarele alegeri, ar putea fi semnificative.

Într-o scrisoare adresată grupului parlamentar CDU/CSU, văzută de POLITICO, liderii Friedrich Merz şi Alexander Dobrindt au declarat că acest caz ar trebui investigat din cauza importanţei sale „semnificative” pentru politica naţională germană.

Au apărut noi detalii despre implicarea cancelarului german în scandal

Olaf Scholz a intrat în atenția opiniei publice din cauza legăturilor sale cu o bancă din Hamburg implicată în schema de evaziune fiscală. În perioada în care a fost primar, acesta s-ar fi întâlnit de trei ori, în privat, cu unul dintre proprietarii băncii M.M. Warburg & Co., care era deja investigată la acea vreme de către autorităţile fiscale din Hamburg. Oficialii plănuiau să recupereze 47 de milioane de euro, despre care credeau că sunt câştiguri ilicite obţinute de bancă prin fraudă.

Totuși, autoritatea financiară a lăsat să expire termenul de prescripţie pentru cererea de plată, iar ani mai târziu, după ce au apărut detalii despre întâlnirile lui Scholz cu bancherul, criticii au început să se întrebe dacă nu cumva social-democratul ar fi intervenit în favoarea băncii.

Cancelarul a negat în repetate rânduri că ar fi intervenit, dar nu a spus ce anume a discutat în timpul întâlnirilor private, spunând că nu își aduce aminte conținutul discuțiilor.

Apărarea sa este însă pusă la îndoială acum, după ce au apărut detalii despre o audiere anterioară a lui Scholz, rămasă mult timp confidenţială – de către o comisie a Bundestagului, în iulie 2020, în care acesta părea să îşi amintească cu uşurinţă detalii despre întâlnirile sale cu bancherul.

„Această lacună cuprinzătoare de memorie a cancelarului, după ce iniţial şi-a amintit detalii concrete despre întâlnire, ridică o multitudine de întrebări care trebuie clarificate”, se arată în scrisoarea CDU/CSU.