Este anunţul venit chiar acum cu privire la Germania şi la zona euro, pe de-a întregul ei. Datele oficiale ale Eurostat confirmă cele mai negre temeri. Situaţia riscă să afecteze şi România. Iată ce se întâmplă cu economia Europei în acest moment!
Cutremur financiar la nivel european!
Zona euro a intrat în recesiune, a confirmat Eurostat. Revizuirea a fost făcută în urma datelor venite din Germania
După ce au fost revizuite datele din Germania, oficiul european de statistică a anunţat că zona euro a intrat în recesiune la începutul acestui an.
Mai precis, economia zonei euro s-a aflat în recesiune tehnică în primul trimestru din 2023, indică datele revizuite şi publicate joi de către Eurostat.
Astfel, PIB-ul zonei euro s-a contractat în ultimele trei luni din 2022 şi apoi şi în următorul trimestru, adică în primele trei luni din 2023, notează agenţia AFP.
Înainte de revizuirea datelor, Eurostat transmisese faptul că economia zonei euro a înregistrat stagnare în trimestrul al patrulea din 2022, comparativ cu trimestrul anterior, iar apoi o creştere cu 0,1% în primul trimestrul din 2023.
Recesiunea reprezintă, potrivit definiţiei tehnice, două trimestre consecutive de contracţie a PIB-ului, iar PIB-ul zonei euro a avut, potrivit datelor revizuite ale Eurostat, două trimestre consecutive de scădere cu 0,1%.
Cea mai puternică economiei a Europei este, la rândul său, în recesiune. Estimările pentru 2023 nu mai arată deloc bine
Revizuirea datelor de către Eurostat vine după modificarea survenită privind evoluţia economiei din Germania, cea mai puternică economie a Europei. Reamintim că Germania a intrat la rândul său în recesiune în primul trimestru din 2023, în principal din cauza problemelor întâlnite în sectorul industrial.
Toate aceste noi date prezentate joi, 8 iunie, aduc o îngrijorare sporită cu privire la perspectivele anului în curs. În luna mai, Comisia Europeană transmitea o estimare de creştere economică cu 1,1% în 2023 a zonei euro, compusă în prezent din 20 de ţări.
Totuşi, analiştii sunt de părere că această estimare este „optimistă”. Charlotte de Montpellier, economist ING, mizează mai degrabă pe un plus de numai 0,5% pentru 2023.
„Începând din primăvară, toate datele au fost negative”, spune aceasta, indicând mai ales producţia industrială din Germania şi noile comenzi.
„Economia europeană este într-o fază de stagnare şi a trecut cu greu iarna din cauza şocului energetic”, a adăugat economistul ING.
Problemele ce afectează evoluţia economică în zona euro
Încrederea gospodăriilor a scăzut semnificativ din cauza exploziei masive a preţurilor, astfel că acestea şi-au redus consumul, cu toate că preţul la gaze şi petrol a scăzut în ultimele luni.
O altă problemă care a afectat puternic economia europeană a fost creşterea dobânzilor de referinţă decisă de BCE (Banca Centrală Europeană), lucru care reduce cererea de credite şi încetineşte investiţiile, în special în sectorul imobiliar, antrenând o scădere a activităţii în construcţii.
Şi exporturile zonei euro sunt afectate de încetinirea economiei din SUA şi de revenirea mult mai înceată decât estimările iniţiale în cazul Chinei.