Jucătoarea americană de tenis, care a ocupat în vârful carierei sale locul 21 în ierarhia WTA, nu a mai obţinut rezultate concludente din vara lui 2022 şi de la sfertul de finală de la Wimbledon pierdut în faţa româncei Simona Halep (4-6, 2-6), arată informațiile publicate de cotidianul L’Equipe.
De asemenea, aceasta a explicat că problemele sale au devenit insurmontabile odată cu trecerea timpului.
Amanda Anisimova se lupta contra burnout-ului din vara lui 2022
Amanda Anisimova a explicat într-o postare realizată pe pagina sa de socializare că se luptă contra burnout-ului din vara lui 2022, iar disputarea unui turneu a devenit ceva „insuportabil” pentru ea.
„Mă lupt cu adevărat contra burnout-ului din vara lui 2022. A devenit insuportabil să disput un turneu. În acest moment în care mă aflu, prioritatea mea este binele meu mental şi să fac o pauză o vreme. Am făcut tot ce am putut pentru a traversa această perioadă”, a explicat jucătoarea americană de tenis într-o postare pe Instagram.
Anisimova a fost considerată un talent precoce al tenisului
Conform sursei menționate, Amanda Anisimova a fost considerată un talent precoce al tenisului. Campioană de juniori la US Open în 2017, aceasta a avut acces în semifinalele Marelui Şlem de la Roland Garros în 2019 după ce a eliminat-o pe deţinătoarea titlului, Simona Halep (6-2, 6-4), în sferturile de finală, la doar 17 ani.
Totuși, ea s-a confruntat în acelaşi an cu decesul tatălui şi al antrenorului ei Konstantin.
„Este cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat şi încă nu vorbesc cu adevărat despre asta”, a declara Amanda Anisimova, în vârstă de 21 ani, în anul 2020.
Jucătoarea a mai spus la momentul respectiv că singurul lucru care o ajută este să joace tenis.
„Singurul lucru care mă ajută este să joc tenis. Este ce mă bucură şi ştiu că l-ar fi făcut fericit şi pe el”, a mai spus atunci jucătoarea americană de tenis.
Potrivit publicației menționate, motivaţia sa a dispărut şi americanca a decis să se îndepărteze de sportul care a consacrat-o.
„Îmi va lipsi să nu fiu în colţul terenului şi apreciez toată susţinerea pe care am primit-o”, a conchis Amanda Anisimova.