DNA, pe urmele PNL. Autoritățile au început urmărirea penală împotriva a doi politicieni pentru dare de mită
Este vorba despre deputatul PNL Cosmin Șandru și directorul STB Timișoara, Florin Bitea, de asemenea membru PNL. Aceștia sunt cercetați de DNA pentru dare de mită.
„La data de 01 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, suspecții Șandru Cosmin și Bitea Nicolae-Florin i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice. Pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea menționată mai sus”, este scris în ordonanța procurorilor.
Informațiile publicate de AUR
Amintim că George Simion, liderul AUR, a prezentat anterior înregistrarea făcută de deputatul Ciprian Stoica, căruia cei doi membri ai PNL i-au făcut oferta. Înregistrarea respectivă poate fi vizualizată la finalul articolului.
„Cei de la PNL au încercat să ne cumpere la bucată, au încercat să ne mituiască şi am făcut un drum până la DNA. Prima chestiune pe care o avem de făcut este să anunţăm organele competente şi vreau să facem cunoscut românilor toată schema prin care Florin Cîţu şi-a pus parlamentarii să ne ofere mită: funcţii în deconcentrate pentru apropiaţi”, a spus George Simion.
Lovitură totală pentru Florin Cîțu
Anterior, PSD a anunțat că a depus plângere la DNA împotriva premierului. Acțiunea are la bază modul în care au fost împărțiți banii la primării. Detalii pe acest subiect au fost oferite de preşedintele social-democraților, Marcel Ciolacu. Liderul PSD a spus că cei din PSD au depus plângere penală împotriva guvernanţilor pentru modul în care Executivul condus de premierul interimar Florin Cîţu a alocat bani din Fondul de rezervă către anumite primării.
Plângerea penală îl vizează și pe vicepremierului interimar Kelemen Hunor, dar și pe ministrului interimar al Dezvoltării Cseke Attila, ministrului interimar al Finanțelor Dan Vîlceanu. În vizor sunt și alte persoane a căror identitate va rezulta din administrarea de probe.
„Hai să lămurim cu rectificarea bugetară (…) este pe lege, nu a făcut-o Cîţu după capul lui, cum am păţit acum. Acolo e o lege şi este o schemă de calcul, deci nu poţi să invoci rectificarea, e un drept legal, banii îi primeşti în funcţie de anumiţi parametri. Cum a împărţit banii – îl anunţ pe domnul Cîţu că am depus plângerea penală, fiindcă în fundamentarea Ministerului Dezvoltării scrie pentru ce trebuie daţi aceşti bani, scrie municipiul Motru, ce situaţie are municipiul Motru, cât de greu îi e municipiului Motru, de aceea trebuie o hotărâre de Guvern pentru împărţirea acestor bani.
Vreau să vă spun că municipiul Motru, cu toate că e în fundamentare, ca un exemplu de localitate care trebuie salvată, ca şi comunitate, a primit zero lei. (…) A fost depusă plângerea penală”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.