Manifestațiile maghiare sunt nejustificate

Pe data de 12 aprilie, Katalin Novak, președintele Ungariei, a participat la dezvelirea statuii poetului de origine maghiară Ferenc Kölcsey din orașul Carei, stârnind manifestații antimaghaire.

Referitor la acest lucru, Kelemen Hunor a spus că ar trebui să cădem de acord că nu suntem dușamani și că parteneriatul dintre România și Ungaria ar trebui întărit.

România şi Ungaria sunt două state partenere, sigur, state vecine, partenere în Uniunea Europeană şi în Alianţa Nord-Atlantică, în cele două structuri uriaşe, că mai sunt şi alte structuri unde suntem, bineînţeles, parteneri.

Eu aş dori să văd situaţia cum se întâmplă între Germania şi Franţa sau alte state unde, chiar fără o pregătire de luni de zile, politicieni din conducerea celor două state se întâlnesc şi informal şi formal.

Şi ar trebui să ajungem în faza în care cu toţii suntem de acord că noi nu suntem duşmani, nu vrem răul, nici ei nouă, nici noi lor. Deci, din acest punct de vedere, acest parteneriat ar trebui cumva întărit. Fiindcă ce s-a întâmplat? A venit, a trecut graniţa, 10 kilometri de graniţă, la inaugurarea statuii unui poet, om politic, care a fost şi deputatul regiunii Carei, undeva în secolul al XIX-lea.

Şi ne-am trezit cu AUR, cu „Calea neamului”, oameni aduşi din altă parte, nu erau din zonă, care, hai să spunem aşa, au stricat un eveniment important pentru comunitatea locală şi pentru cultură maghiară.”, a declarat acesta în cadrul unui interviu pentru Agerpres.

Lumea ar trebui să nu mai privească spre trecut, ci spre viitor

Liderul UDMR a punctat că nu putem schimba trecutul și de aceea ar trebui să ne concentrăm pe viitor.

„Deci, din acest punct de vedere, eu voi milita permanent să ne comportăm ca oameni normali şi ca prieteni, ca oameni care încearcă să găsească soluţii pentru viitor. Nu vom putea schimba trecutul şi nici nu trebuie să încercăm să schimbăm ceea ce este în spatele nostru, dar ceea ce este în faţa noastră depinde de noi. De aceea, de fiecare dată spun: „da, e nevoie de contacte în mod permanent” şi nu trebuie să ne pierdem în chestia aia – „nu e oficial”.

Sigur, nu totul este oficial, mai există şi întâlniri informale, mai ales între prieteni şi parteneri şi aşa trebuie să privim lucrurile în relaţia cu Ungaria, în relaţia cu Serbia, în relaţia cu Bulgaria, dacă se termină războiul, că se va termina la un moment dat, în relaţia cu Ucraina şi, bineînţeles, în relaţia cu celelalte state din Uniunea Europeană şi din Europa, aşa cum fac şi celelalte state.

De obicei se întâlnesc ori într-o parte, ori în altă parte şefii de stat, şefii de guverne, miniştrii de externe, poate nu semnează nimic, nici nu trebuie să semneze de fiecare dată câte ceva, dar au de discutat şi vor să se întâlnească şi se întâlnesc. Aşa e normal, aşa ar trebui să fie normal în cadrul Uniunii Europene şi nu cu scandaluri de doi lei organizate de nişte frustraţi”, a mai spus Kelemen Hunor.