Zeci de sancțiuni au fost date băncilor de Banca Națională a României în 2022, cifra fiind de trei ori mai mare decât în anii 2020 și 2021 la un loc. Dintre aceste sancțiuni, trei bănci au primit și amendă, cea mai mare ridicându-se la 500.000 de lei. Ce nereguli au fost descoperite de BNR?
BNR a dat zeci de amenzi în 2022
Banca Națională a României (BNR) a dat anul trecut 30 de sancțiuni băncilor din România. Cifra este de trei ori mai mare decât în precedenții doi ani la un loc. Potrivit sancțiunilor emise de BNR pentru nerespectarea legislației, OTP Bank a primit cea mai mare amendă, care se ridică la 500.000 de lei.
De asemenea, pe lângă OTP Bank, au mai fost amendate Patria Bank și Banca Transilvania, fiecare cu câte 50.000 de lei. În plus, au fost date avertismente pentru alte 26 de bănci, societăți financiar-nebancare sau societăți de plată.
Sancțiunile date de BNR au fost date în baza Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
OTP Bank, amendată cu 500.000 de lei
Astfel, în cazul OTP Bank, BNR a transmis că au fost constatate deficiențe la nivelul cadrului intern de reglementare și control, nu a identificat și raportat o serie de tranzacții care prezentau suspiciuni; nu a identificat beneficiarul real al fondurilor, în cazul unor clienți; nu a identificat reprezentantul desemnat prin procură de către client, în cazul unor clienți; nu a identificat corespunzător un client, nefiind obținute informații referitoare la tipul şi natura activităţii desfăşurate; nu s-a asigurat monitorizarea tranzacțiilor, în cazul mai multor clienți; nu s-a asigurat actualizarea documentelor în cazul unor clienți; nu au fost aplicate măsuri suplimentare în cazul unor tranzacții; nu au fost aplicate măsuri suplimentare în cazul unor tranzacții în relație cu jurisdicții cu risc ridicat.
Băncii Transilvania, amendată cu 50.000 de lei
În cazul Băncii Transilvania, aceasta nu a identificat o serie de erori ale aplicației informatice prin care făcea raportarea către Oficiul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, precum și pentru că, în opinia BNR, nu a avut mecanisme pentru administrarea unor riscuri de către Direcția Informații pentru Management prin care să fie asigurată cerința de raportare către ONPCSB a tranzacțiilor în numerar și a celor externe cu o limită minimă de 10.000 de euro echivalent.
Patria Bank, amendată cu 50.000 de lei
În ceea ce privește Patria Bank, aceasta nu a înregistrat în aplicația informatică toate informațiilor referitoare la identitatea beneficiarului real în cazul unor clienți; a monitorizat necorespunzător unele relații de afaceri, prin lipsa verificării concordanței între informațiile deținute despre clienți și natura operațiunilor desfășurate de către aceștia; a clasificat eronat în categoria de risc unii clienți și, implicit nu a aplicat măsuri de cunoaștere a clientelei adecvate; nu a raportat către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor unele transferuri externe.