Cutremur total în sistemul de pensii! Este informația momentului în România. S-a aflat chiar acum. Ministrul Afacerilor Interne (MAI) a oferit date oficiale. Iată despre ce este vorba.
Foarte mulţi polițiști au cerut să iasă la pensie. Numărul de cereri de pensionare e aproape dublu
În luna octombrie a acestui an, aproape s-a dublat numărul de cereri de pensionare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Creșterea solicitărilor pentru ieșirea din sistem vine în contextul în care ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Mariu Budăi, a anunțat că pensiile speciale ar putea fi recalculate pe baza contributivității, iar valoarea lunară a pensiei ar putea, astfel, să nu mai depășească salariul din timpul serviciului.
Proiectul de lege privind pensiile speciale este aproape finalizat și va ajunge în curând la Guvernul de la București pentru aprobare, apoi va fi trimis Parlamentului României, a anunțat, luni, Marius Budăi, precizând că acest proiect de lege „îndeplinește toate criteriile din PNRR”, iar pentru elaborarea lui s-a discutat în paralel cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială.
La scurt timp după anunțul lui Marius Budăi, reprezentanții sindicaliștilor din penitenciare au cerut șefului statului, Consiliului Suprem de Apărare a Țării și directorului Serviciului Român de Informații să ia măsuri pentru a nu se ajunge la o situație de slăbire a siguranței și apărării cetățenilor și de scădere a calității actului de justiție, cauzată de creșterea numărului de cereri de plecare din poliție, armată, penitenciare și magistratură.
Potrivit datelor oficiale transmise de către Casa de Pensii Sectoriale a MAI, în primele nouă luni ale acestui an media solicitărilor depuse de angajații instituțiilor din subordine era de 413 lunar, ponderea cea mai mare provenind din rândurile Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR.) În perioada ianuarie-septembrie 2022, au fost înregistrate 3.719 cereri de pensionare, dintre care 1.177 de la angajați din Poliția Română, 368 de cereri de la Poliția de Frontieră Română, iar restul din partea altor ordonatori de credite din cadrul MAI.
Cifrele oficiale ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), obținute de către Gândul, confirmă creșterea cererilor de pensionare depuse de judecători și procurori în luna octombrie a acestui an, în raport cu ieșirile din sistem din anul curent.
În octombrie 2022, MAI a înregistrat peste 700 de cereri de pensionare
În MAI, în octombrie 2022, au fost înregistrate 764 de cereri de pensionare, dintre care 216 sunt de la angajați din Poliția Română, 121 de la Poliția de Frontieră Română, iar restul provin din partea altor ordonatori de credite din cadrul MAI.
„În 2022, până la acest moment (noiembrie 2022), a fost deschis dreptul la pensie pentru un număr total de 4.653 de beneficiari, dintre care 1.456 persoane din cadrul Poliției Române și 510 din cadrul Poliției de Frontieră Română, 2.687 provenind de la alți ordonatori de credite aflați în subordinea MAI”, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
Conform articolului 16 din Legea 223 din 2015 privind pensiile militare de stat:
„(1) Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă;
b) au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.
(2) Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 60 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.”