Cutremur total în sistemul de pensii! Vestea cumplită pentru cei care ies la pensie: Păgubesc oamenii

pensie

SURSA FOTO: Dreamstime

Dorina Barcari, membru fondator al Asociației pentru Drepturile Pensionarilor, a atras atenția asupra faptului că oficialii români nu au reușit să pună la punct elementele necesare legate de pensionare, drepturile de muncă şi asigurările sociale.

În România, oamenii încă pierd ore în șir la ghișee pentru a afla anumite informații

Dorina Barcari, membru fondator al Asociației pentru Drepturile Pensionarilor, a atras atenția asupra faptului că oficialii români nu au reușit nici până acum să pună la punct elementele necesare legate de informarea românilor privind pensia, drepturile de muncă şi asigurările sociale.

În Italia, de exemplu, cu un simplu telefon, cetățenii pot afla toate informațiile de care au nevoie pentru a se pensiona, în timp ce în România oamenii petrec ore în șir la ghişee şi nu reuşesc să afle informaţiile necesare. Potrivit spuselor sale, uneori, şi în alte state din Uniunea Europeană, precum Germania, se întâlnește haosul din țara noastră.

„În Italia, de pe stradă poţi să dai un telefon şi poţi să îţi afli toate elementele de care ai nevoie în ceea ce priveşte pensionarea şi dacă vrei să te pensionezi, şi dacă eşti pensionar. Şi tot aşa poţi să afli printr-un telefon şi care este situaţia ta ca salariat, contribuabil. La noi se tot căznesc să digitalizeze şi nu o mai fac, să facă un program unitar şi nu se mai face. Se duc bieţii oamenii la ghişee şi sunt zăpăciţi de nişte răspunsuri uneori obraznice, alteori paralele cu orice întrebare.

Haosul ăsta menţinut eu nu îl înţeleg pentru că noi ne pretindem că ne încadrăm în cerinţele europene cu tot felul de indicaţii care ne-au zăpăcit de cap şi pe economie, dar nu reuşim să punem la punct o situaţie cum e genul situaţiei drepturilor de muncă şi de asigurări sociale încât să ai informaţii clare, stricte şi atunci când ai nevoie de ele”, a spus, marți, Dorina Barcari în cadrul unui interviu acordat pentru Prima News.

„Am nişte cazuri foarte ciudate. De ce? Oameni care au lucrat şi în altă parte şi în ţară. Uneori, anumite state, şi Germania este unul dintre ele că am mai multe situaţii pe Germania, se adaptează la haosul românesc şi nu ne dau toate datele. Efectiv, îşi dau seama că pot să se joace cu situaţia asta şi păgubesc oamenii. În Germania e o situaţie mai specială, s-au unit Germania Federală cu Democrată şi arhivele şi la ei sunt ciudate, nu se găsesc, cauţi documente şi acolo pe tema asta este altfel decât în restul ţărilor”, a adăugat Dorina Barcari.

Instituțiile publice NU vor mai solicita oamenilor dosare cu șină pentru furnizarea unui serviciu public

Vă amintim că Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), a anunțat recent că instituțiile publice din România NU vor mai solicita de acum încolo oamenilor dosare cu șină pentru furnizarea unui serviciu public și vor fi obligate să ofere metode alternative de plată, precum plata cu cardul sau plata online.

În plus, niciun român nu va mai fi obligat să ofere copii legalizate ale actelor de identitate. Ba mai mult, instituțiile publice vor fi obligate să pună la dispoziția oamenilor formularele tipizate, atât în format fizic, cât și electronic, pe gratis și vor fi obligate să accepte documentele care au fost semnate electronic.

De altfel, instituțiile publice care solicită copii pe hârtie vor fi obligate să achite costurile fotocopierii documentelor.