Vești neașteptate din lumea televiziunii. Vestea că o cunoscută vedetă de la Antena 1 a fost dată afară de la pupitrul știrilor a luat pe mulți telespectatori prin surprindere. Acum, aceasta s-a decis să vorbească deschis despre ceea ce simte. Despre cine e vorba?
Prezentatoarea de la Observator, Octavia Geamănu, a fost concediată acum câteva luni. Imediat după decizia luată de Antena 1, ea a spus că nu regretă nimic și că simte liberă. Acum, ea a revenit cu un nou rând de declarații și a spus ce simte după ce a lucrat timp de 18 ani la pupitrul știrilor Observator.
Acum, ea este moderatoarea propriului podcast, „Gânduri bune”. Fosta știristă a dezvăluit că nu duce lipsa jobului pe care l-a avut. Ea a susținut că se regăsește mai mult în podcastul pe care îl moderează în prezent.
Octavia Geamănu nu duce dorul știrilor
Mai mult chiar, Octavia Geamănu a susținut, după ce a fost concediată, că nu vrea să mai fie niciodată prezentatoare de știri. Ea a punctat că a început o nouă etapă în ceea ce privește planul profesional.
„Păi nu-mi lipsește din moment ce echipa cu care eu lucrez pentru acest podcast și locul unde se desfășoară și statul la montaj și vizionat se întâmplă ca într-o televiziune, doar că emisiunea este pe youtube. Se numește podcast, dar este o emisiune în toată regula, practic nu duc dorul. Și îmi dau seama că nu duc dorul, pentru că nu m-am mai uitat la televizor”, a spus ea.
Vedeta știe ce vrea să facă și unde va fi începând din toamnă
Octavia Geamănu a ținut să menționeze că nu a mai deschis televizor și că se simte foarte bine.
„Deci nu m-am mai uitat la televizor, ceea ce mi se pare senzațional că nu am nicio curiozitate pentru știri. Am încheiat cu știrile, nu-mi mai doresc să prezint știri și să lucrez în domeniul știrilor niciodată în viața mea. M-am săturat! După 18 ani, gata! Dar în schimb știu ce vreau să fac și unde mă vei vedea în toamnă, acolo să știi că mi-am dorit să fiu.” a declarat Octavia Geamănu conform Impact.
Problemele de sănătate cu care s-a confruntat în vacanță
Octavia Geamănu a povestit și ce a pățit în vacanță în Grecia, unde a făcut o formă gravă de otită.
„M-am trezit după 2 zile de nas înfundat că nu mai auzeam, și am zis că trebuie urgent să mergem la spital. Simptomele au apărut cu 2 zile înainte să plecăm din vacanță, eram într-un grup de prieteni și le-am zis: vedeți că eu cred că am covid și de fapt nu era covid, era otită, care a fost horror. Deci astea au fost simptomele care m-au trimis la spital: nu auzeam cu urechea dreaptă absolut deloc, o simțeam foarte înfundată, mă durea îngrozitor, mi-am petrecut ziua plângând vreo 6 ore cum nu am mai plâns de foarte mulți ani, efectiv am plâns de durere. Și îmi curgea sânge din ureche”, a mărturisit ea.
Octavia Geamănu a relatat că a avut timpanul fisurat și a urmat un tratament cu antibiotic.
„Ideea este că au trecut 3 săptămâni de atunci și mie nu mi-a revenit, încă iau spray-uri. Îmi revin sută la sută, doar că e de durată treaba asta cu otita și poți să capeți o sensibilitate, dacă nu o tratezi corespunzător”, a punctat fosta vedetă a Antena 1.