„Partidele de guvernământ au demarat o campanie puternică de protejare a industriei poluante a bateriilor din țara noastră. Toată lumea a fost implicată încet-încet: comentatori intelectuali ai televiziunii publice, secretari de stat și agitatori simpli din rețelele sociale”, a scris într-o postare distribuită duminică după-amiază pe Facebook copreședintele formaţiunii Politica Poate Fi Altfel (LMP) și lider al fracțiunii LMP în Legislativul de la Budapesta.
Companiile internaționale atrase în Ungaria de partidul lui Viktor Orban plătesc un impozit extrem de mic, iar profitul ajunge în străinătate
Péter Ungár a spus: „Este de-a dreptul ridicol că cei care protejează acum interesele capitalului străin râd de cei îngrijorați de ce se va întâmpla cu resursele de apă și pământurile țării noastre.
Ei pretind că sunt naționali şi spun despre toţi că sunt trădători de ţară, în condiţiile în care tocmai pun în vânzare – foarte ieftin – valorile naturale ale țării noastre.”
Politicianul ungar a mai menţionat că companiile internaționale atrase în Ungaria de Fidesz plătesc un impozit de 6% la bugetul de stat, ceea ce este mai puţin decât aproape toate întreprinderile mici din ţară.
Ba mai mult, fabrica CATL din Debreţin beneficiază de o reducere fiscală de sute de miliarde de forinţi.
Aşadar, această strategie favorabilă companiilor multinaţionale este foarte bună, aceste companii îşi transferă tot profitul în străinătate, fără a contribui la bugetul de stat al Ungariei, transmite Népszava.
Péter Ungár: Acum este la fel o nebunie să devenim o mare putere în domeniul producţiei de acumulatoare
În opinia lui Péter Ungár, al doilea argument al susținătorilor este că, dacă transportul electric este verde, atunci şi producția de acumulatoare este bună.
La acest argument politicianul a răspuns: „Fiecare țară are caracteristici geografice diferite: Ungaria este afectată de secetă, avem nevoie de importuri de energie, iar terenurile noastre agricole sunt renumite în întreaga lume.
Producția de baterii nu este inventată pentru noi. Așa cum în secolul precedent a fost o nebunie să încercăm să cultivăm orez în țara noastră, acum este la fel o nebunie să devenim o mare putere în domeniul producţiei de acumulatoare.”
„Suntem gata să ținem această dezbatere oriunde, LMP este singurul dintre partidele de opoziție care merge mereu când este invitat la televiziunea publică.
Să discutăm atunci, onorabilul secretar de stat Csaba Dömötör sau Tamás Lánczi (politolog – n.red.), cine protejează de fapt interesele ţării, cei care sunt îngrijoraţi de apele noastre sau cei care protejează investitorii străini. Noi ne asumăm această dezbatere”, a scris în încheiere în postarea sa Péter Ungár.