Formațiunea de extremă dreapta Jobbik din Ungaria îi cere oficial prim-ministrului Viktor Orban să nu îl mai apere pe președintele rus, Vladimir Putin.
Formațiunea i-a mai cerut premierului maghiar să renunțe la prietenia cu Moscova și să implementeze o politică orientată spre Uniunea Europeană.
Guvernul ungar numește această propunere ticăloasă și absurdă o propunere pro-pace
„Guvernul lui Viktor Orbán vrea ca, criminalul de război Putin să stea la aceeași masă cu victima sa, ucrainenii, și Uniunea Europeană, care vrea să-l aducă la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, și cu Statele Unite ale Americii, pentru ca Putin să poată scăpa și să câștige teritorii din Ucraina. Guvernul ungar numește această propunere ticăloasă și absurdă o propunere pro-pace.
Facem apel la guvernul Orbán să nu pună un singur membru al parlamentului maghiar – guvern sau opoziție – care a jurat să-și servească țara, într-o situație atât de imposibilă încât dorește ca această poziție să fie adoptată ca propunere de rezoluție în parlamentul ungar.
Revocați imediat intenția de a face acest lucru!”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii de extremă dreaptă.
Extrema dreaptă: Nu vom lăsa țara noastră să fie scoasă din comunitatea europeană
De asemenea, reprezentanții formațiunii extremiste din țara vecină au mai declarat că vor un Guvern normal, care nu servește interesele străine și sărăcește poporul.
„Nu vom lăsa țara noastră să fie scoasă din comunitatea europeană”, au concluzionat aceștia.
Politicienii formațiunii conservatoare susțin că de câteva săptămâni asistă la „ticăloșia Guvernului Orbán”, „o șaradă pseudo-națională” în care sunt invocate așa zise negocieri „pro-pace” între Rusia și Ucraina.
Este bine știut faptul că Viktor Orban este un apropiat al lui Vladimir Putin. Guvernul de la Budapesta pe care îl conduce nu s-a aliniat sancțiunilor occidentale impuse Moscovei, ca reacție de răspuns la invazia militară declanșată împotriva Ucrainei.
Totuși, liderul maghiar susține încetarea focului în Ucraina, însă s-a reținut în a condamna agresiunea rusă fără precedent la adresa Ucrainei, lucru care nu a fost apreciat de către leadershipul de la Bruxelles. Amintim că Viktor Orban conduce Executivul ungar mai bine de zece ani, mai precis din anul 2012.