Cutremur total în Ungaria! Omul lui Viktor Orban a făcut anunţul cumplit: Este timpul să…

Sursă: Dreamstime

Ungaria a luat foc imediat în urma deciziei Statelor Unite ale Americii, anunţată joi, 13 aprilie. Budapesta este furioasă, însă determinată să nu cedeze presiunii de la Washington cu privire la situaţia din Ucraina. Iată ce a avut de transmis şeful de Cabinet al premierului Viktor Orban.

Guvernul ungar nu își va schimba poziția nici măcar sub presiunea americană, potrivit căreia viețile pot fi salvate doar cu o încetare a focului și cu pace. Astfel a reacţionat Gergely Gulyás la campania de afişe lansată de Ambasada americană la Budapesta.

Şeful de Cabinet al lui Viktor Orban: Nu există presiuni diplomatice aliate sau chiar amicale cărora Ungaria să nu le reziste

Şeful de Cabinet al premierului ungar a declarat: în ultimele zile, oamenii au putut vedea că acum nu opoziţia este cea care face campanie cu bani americani, ci direct Ambasada americană, ceea ce este neobişnuit mai ales în rândul aliaţilor.

Cea mai mare problemă este că această campanie americană este o campanie pro-război, însă Ungaria este în continuare convinsă că pacea este un interes comun. Interesul comun este să se ajungă cât mai repede posibil la o încetare a focului şi să aibă loc negocieri de pace.

„Nu există presiuni diplomatice aliate sau chiar amicale cărora Ungaria să nu le reziste. Aşadar, scopul este ca toată lumea să înţeleagă că Guvernul ungar nu își va schimba poziția. Nici sub presiunea americană nu suntem dispuși să schimbăm poziţia noastă, potrivit căreia salvarea de vieți se poate face doar prin încetarea focului și prin pace”, a subliniat Gulyás, care a numit campania de afișe lansată de Statele Unite neobişnuită, mai ales în rândul aliaților.

„Din moment ce suntem aliați și avem o relaţie de prietenie cu Statele Unite, considerăm că este neobișnuit. Așadar, credem că până acum nu a fost un lucru obișnuit ca Ungaria să lanseze vreun fel de campanie în America, în special o campanie de afișe, dar nici pentru Statele Unite.

Evident, este regretabil că această campanie de afişe se desfăşoară într-un mediu politic în care organizaţiile care au, în mod asumat, o legătură cu actuala administraţie democratică, au contribuit cu fonduri semnificative la campania opoziţiei ungare la alegerile parlamentare din 2022″, a mai afirmat oficialul ungar.

El a adăugat: Acest lucru nu este corect. În America – în comparaţie cu Ungaria – acest tip de comportament este interzis de legi care au consecinţe mult mai serioase. „Este timpul să ajungem din urmă SUA”, a spus Gergely Gulyás.

Afişele uriaşe apărute în marile orașe ale țării fac paralele între revoluția maghiară din 1956 și situația actuală din Ucraina. Inscripția este aceeași: Ruşii, acasă! Potrivit textului de pe afiș, „poate fi pace în Ucraina când armata de ocupație rusă se retrage”.

Campania de afişe a fost lansată la solicitarea grupului-Facebook, numit Nyugati Pályán, şi a fost susţinut de Ambasada SUA la Budapesta, potrivit Hirado.hu.

SUA încearcă de luni de zile să convingă Ungaria să se implice mai mult în favoarea Ucrainei

Omul lui Joe Biden, David Pressman, încearcă de luni de zile să determine Ungaria să-și schimbe poziția și să intre în războiul din Ucraina, scrie într-un articol portalul ungar Origo.

Autorul articolului amintește că de la sosirea ambasadorului american în Ungaria, anul trecut, acesta încearcă constant prin declaraţii pro-război să determine Guvernul ungar să susțină necondiționat poziția americană și să ajute ucrainenii cu transporturi de arme.

Încă în luna octombrie anul trecut, ambasadorul american a amenințat, practic, Ungaria. După cum se ştie, Ungaria și Turcia nu au acceptat imediat aderarea Finlandei și Suediei la NATO.

Miercuri, premierul ungar a susținut din nou nevoia de pace pe pagina sa de socializare. În postarea sa, Viktor Orbán a scris: „Nu vom lăsa Ungaria să fie atrasă în război! Suntem de partea păcii”.

Poziția pro-pace a Guvernului ungar este confirmată și de cercetările efectuate de Institutul „Századvég” (Sfârşit de secol). Potrivit unui sondaj realizat recent, 91% dintre cetăţenii ungari cred că războiul ruso-ucrainean ar trebui să se încheie imediat, iar părțile ar trebui aduse la masa negocierilor.

SUA nu sunt interesate de o Europă puternică şi independentă

Este contrar intereselor Statelor Unite, ceea ce Guvernul ungar şi premierul Viktor Orbán reprezintă chiar înainte de izbucnirea războiului ruso-ucrainean, deoarece a votat pentru o Europă mai puternică și mai independentă, a declarat pentru Radio Kossuth din Budapesta József Horváth, consilier pentru politici de securitate al Centrului pentru Drepturi Fundamentale, în legătură cu presiunea americană.

József Horváth a subliniat că Europa trebuie să devină mai puternică, Europa trebuie să redevină o bază de putere independentă, și este evident că acest lucru nu este în interesul Statelor Unite, care ar dori ca Uniunea Europeană să sprijine politica externă americană ca un fel de vasal, a subliniat expertul în politica de securitate.

József Horváth a amintit, totodată, în cadrul unei emisiuni difuzate de televiziunea publică ungară M1 că încercările de exercitare a unor presiuni sunt frecvente atunci când în SUA este la putere un guvern democratic. Un caz similar a existat şi la începutul anilor 2010, în timpul mandatului lui Hillary Clinton, a adăugat József Horváth.