Viktor Orban susține războiul din Ucraina pentru că este șantajat de Rusia? Fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI) a dezvăluit adevărul abia acum.
Viktor Orban a fost informator al KGB?
Viktor Orban, premierul Ungariei, susține războiul din Ucraina pentru că ar fi șantajat de Rusia cu dosarul său de fost informator al KGB (Serviciul de Securitate din perioada regimului sovietic). Informația respectivă a fost dezvăluită, duminică, de colonelul în rezervă al SRI, Tudor Păcuraru. Cercetările sale au fost publicate în volumul colectiv „Lebăda neagră de pe Balaton. Viktor Orban și o obsesie asumată”.
Tudor Păcuraru s-a folosit de experiența sa din cadrul SRI, bazându-se pe informațiile pe care le deținea demult, dar și pe surse deschise. Potrivit lui, oficialul maghiar a fost racolat de securitatea comunistă din Ungaria de pe vremea serviciului militar obligatoriu, când avea doar 20 de ani. Pe atunci, avea numele conspirativ „Gyula Gabor”. În opinia sa, oficialul maghiar este șantajat prin material de compromitere de către Rusia.
„Îmi veți spune că și noi avem un ”Petrov” al nostru (potrivit documentelor CNSAS, numele de cod al fostului președinte Traian Băsescu), deci care ar fi problema. Păi, e o mare problemă. Dacă Securitatea din România comunistă nu a fost alcătuită din îngeri, măcar era alcătuită din și coordonată de români. În schimb, securitatea comunistă din Ungaria era pur și simplu o anexă a KGB-ului (serviciile de spionaj ale URSS)”, a declarat, duminică, Tudor Păcuraru pentru Gândul.
Trecutul de „disident” al lui Viktor Orban a fost fabricat de KGB
Se pare că trecutul de „disident” al lui Viktor Orban a fost fabricat de KGB, el fiind de fapt un pion plasat din tinerețe la vârful opoziției anti-comuniste din Ungaria. KGB-ul anticipa că se vor dizolva regimul comunist. De aceea, ca măsură de precauție, și-a plasat agenții în noua elită politică a Ungariei post-comuniste. Șantajat de Kremlin, premierul Ungariei a ajuns să se împotrivească deschis oricăror încercări ale Uniunii Europene (UE) de a spori sancțiunile împotriva Rusiei.
De altfel, premierul Austriei, Karl Nehammer este un alt agent al Rusiei. El blochează intrarea României în Spațiul Schengen pentru a îngreuna aprovizionarea Ucrainei pe cale terestră cu armament și muniție din Occident.