O ciocnire politică între premierul ungar Viktor Orban și șeful băncii centrale, Gyorgy Matolcsy, fostul său ministru al economiei, a fost scoasă la iveală miercuri, atunci când guvernatorul a criticat pe față modul în care premierul a gestionat criza inflației. Ruptura dintre cei doi a apărut de mai mult timp, de când inflația a început să crească în 2021 în Ungaria.
Avertisment pentru situația din Ungaria
Banca Centrală a Ungariei şi-a întărit politica monetară „foarte disciplinată şi strictă”, iar guvernatorul i-a cerut guvernului premierului Viktor Orban să ajute la lupta împotriva inflaţiei, după ce datele din februarie au arătat, miercuri, că inflaţia depăşeşte în continuare 25%, relatează Reuters.
Avertizând că Ungaria se confruntă cu riscuri legate de creşterea datoriei şi de o convergenţă mai lentă către nivelurile de venit din Europa de Vest, Matolcsy a declarat că Orban a ignorat mai multe apeluri ale băncii în ultimii ani pentru reforme de stimulare a competitivităţii, ceea ce el a numit o oportunitate ratată.
„În ultimul deceniu, Ungaria a avut obiective clare, de pildă să creeze un milion de noi locuri de muncă. Acum nu mai are niciun obiectiv”, a declarat Gyorgy Matolcsy în faţa parlamentului dominat de oamenii lui Viktor Orban.
„Când i-am cerut politicos, cu tact, dar totuşi hotărât, prim-ministrului să definească un obiectiv tangibil pentru următorul deceniu, el mi-a spus: dacă măsor, pierd. S-a înşelat. Dacă nu măsori, cu siguranţă pierzi”, a declarat Matolcsy.
Dezacord între guvernator și premier
În februarie, inflaţia din Ungaria a încetinit pentru prima dată de la jumătatea anului 2021, deşi doar cu puţin, deoarece rata globală a rămas peste 25%, ceea ce nu a oferit băncii centrale niciun motiv pentru a-şi relaxa politica.
Banca a lăsat ratele dobânzilor neschimbate săptămâna trecută, aşa cum era de aşteptat, şi a declarat că va înăspri şi mai mult condiţiile de lichiditate, sfidând astfel presiunea guvernului de a reduce costurile de împrumut pe fondul unei încetiniri puternice a economiei.
„Se simte jignit guvernatorul băncii centrale? Este el frustrat? S-a certat cu premierul? Nu, Doamne fereşte. Există un dezacord de principiu între guvern şi banca centrală”, a recunoscut Matolcsy în faţa parlamentului. „Banca Naţională a Ungariei trebuie să lupte împotriva inflaţiei şi cerem ajutorul guvernului în acest efort”, a spus guvernatorul.
Comisia Europeană estimează o rată a inflaţiei globale a Ungariei de 16,4% în acest an, cea mai mare din Uniunea Europeană, stimulată de creşterea preţurilor la alimente cu aproape 50% în ianuarie şi de creşterile de două cifre ale preţurilor la servicii şi energie.
Când a apărut ruptura dintre cei doi
Matolcsy, supranumit cândva de Orban „mâna sa dreaptă”, a dezvăluit că ruptura între banca centrală şi guvern a apărut în 2021, când inflaţia a început să crească. Banca „a frânat”, în timp ce guvernul „a apăsat pe acceleraţie”, a arătat guvernatorul.
Matolcsy a declarat că toate plafonările de preţuri încă în vigoare, inclusiv cele la unele alimente de bază, ar fi trebuit să fie eliminate încă de la începutul anului, deoarece au adăugat 3 până la 4 procente la inflaţie, iar bugetul pentru 2023 agravează în continuare presiunile inflaţioniste.
Viceguvernatorul Barnabas Virag a declarat ulterior în faţa deputaţilor că banca a urmărit să reducă inflaţia cât mai repede posibil până la un „interval scăzut”, aproape de ţinta sa de 3%, adăugând că o politică strictă era necesară şi pentru a păstra stabilitatea financiară. Virag a declarat că Ungaria va avea o „sarcină dificilă” pentru a readuce inflaţia la un nivel de o singură cifră până la sfârşitul anului.
Reuters precizează că a solicitat un punct de vedere şi de la biroul de presă al premierului Orban, dar încă nu a primit un răspuns.