Viktor Orban cutremură toată Europa. Premierul Ungariei a vorbit, din nou, despre Vladimir Putin și războiul din Ucraina, susținând că liderul de la Kremlin este un om de cuvânt și că rușii nu ar trebui niciodată subestimați.
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a făcut o serie de declaraţii despre Vladimir Putin, într-un interviu acordat publicaţiei elvețiene „Die Weltwoche„. Liderul de la Budapesta a susținut că urmează doi sau trei ani „grei” pentru Rusia, precum și o schimbare ulterioară a situației în bine.
În opinia șefului guvernului ungar, președintele Rusiei, Vladimir Putin, „nu își conduce țara spre suferință”.
„Următorii doi sau trei ani pot fi grei pentru Rusia, dar apoi lucrurile se vor schimba din nou în bine”, a spus Orbán. Potrivit afirmațiilor politicianului, rușii „sunt capabili să învețe și să se adapteze chiar și la cele mai nefavorabile condiții”.
„Ei nu ar trebui niciodată subestimați”, a spus premierul ungar.
Cuvinte de laudă la adresa lui Vladimir Putin
Viktor Orbán a răspuns și la o întrebare referitoare la președintele rus. Astfel, premierul Ungariei a declarat că, în cei peste zece ani de când îl cunoaște pe Putin, „a trebuit întotdeauna să lupte pentru poziția maghiară”, totuși „se puteau găsi soluții rezonabile”, iar dacă „ne-am pus de acord în privința unui lucru”, atunci liderul rus „respecta acest lucru”.
Orbán a recunoscut, de asemenea, că politicianul german din Partidul Liber Democrat (FDP), Otto Graf Lambsdorf, a fost mentorul său de politică externă.
„Mi-a atras atenția asupra diferenței dintre înțelegere și acceptare. Aşa că înțeleg ce a spus Putin, dar nu accept ceea ce a făcut”, a adăugat premierul Ungariei.
Anterior, Viktor Orbán a declarat că guvernul ungar nu crede că Rusia amenință securitatea țării sale și a întregii Europe.
Orban susține că sancţiunile UE împotriva Rusiei îl afectează
„Ei vor să forțeze Ungaria să intre în război și nu sunt selectivi în ceea ce privește mijloacele lor”, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orbán, pentru săptămânalul elveţian Weltwoche.
El a mai subliniat că „conducerea politică a Ungariei este suficient de puternică pentru a ţine ţara noastră departe de război”.
„Sancţiunile UE împotriva Rusiei ne afectează cel mai mult”, care au dus la creşterea preţurilor la ţiţei şi la gaze naturale.
În ultima perioadă, Ungaria a făcut progrese uriaşe în domeniul industriei, însă pentru industrie energia necesară trebuie importată, a subliniat Orbán, care a menţionat că în anul 2021 energia a costat 7 miliarde de euro pentru Ungaria, iar în anul 2022 deja a ajuns la 17 miliarde de euro.
Premierul a afirmat că războiul „ne împovărează sufletele, psihicul nostru”.
„Ucraina este o ţară vecină, unde trăiesc şi maghiari. Maghiarii sunt chemaţi la arme şi mor cu sutele pe front”, a adăugat premierul Ungariei, care a mai subliniat că acest război „se desfăşoară nu departe de noi”, motiv pentru care toată lumea din Ungaria doreşte pace.