Cutremur total la graniță cu România! Anunțul cumplit a venit chiar acum: Există un risc

zaporojie

Sursă: Dreamstime

Energoatom (întreprindere de stat care operează toate cele patru centrale nucleare din Ucraina) a anunțat, sâmbătă, că există un risc de „pulverizare de substanţe radioactive” la centrala nucleară Zaporojie, ocupată de armata rusă încă din luna martie.

Există un risc de pulverizare de substanţe radioactive la centrala nucleară Zaporojie

Armata Rusiei „a bombardat locul în mai multe rânduri în ultima zi. Infrastructura centralei a fost afectată şi există riscul de scurgeri de hidrogen şi de pulverizare de substanţe radioactive și există și un risc ridicat de incendiu”, a anunțat, sâmbătă, Energoatom, relatează agenția de presă AFP.

Energoatom este o întreprindere de stat din Ucraina, care operează toate cele patru centrale nucleare din țara vecină. Ucraina ocupă locul al șaptelea loc în lume și al cincilea loc în Europa în ceea ce privește numărul de reactoare nucleare operate, capacitatea totală și energia electrică produsă. Energoatom este angajată în:

  • construcția de noi unități de energie;
  • reabilitarea celor aflate în funcțiune;
  • achiziționarea de combustibil nuclear;
  • eliminarea deșeurilor radioactive;
  • înființarea unei infrastructuri naționale pentru gestionarea combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive;
  • întreținerea securității la instalațiile nucleare;
  • recalificare și îmbunătățiri de calificare;

Rusia susține că armata ucraineană bombardează intenționat centrala nucleară Zaporojie

La polul opus, Ministerul Apărării din Rusia susține ferm că armata ucraineană este cea care a bombardat centrala nucleară de la Zaporojie de trei ori în ultimele 24 de ore, potrivit agenției de presă Reuters.

Atenție! Reuters nu a putut verificata această informație, iar autorităţile ucrainene încă nu au răspuns acuzaţiilor făcute de către Ministerul Apărării din Rusia.

Vă amintim că, joi după-amiază, această centrală a fost deconectată de la reţeaua electrică pentru prima dată în istoria sa, după ce a izbucnit un incendiu din cauza bombardamentelor militare. Flăcările au produs pagube asupra unei linii electrice.

În prezent, Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), susține că, deși „nu trebuie să fii alarmist”, nu poţi banaliza o „situaţie care nu este astfel”, referindu-se la posibilitatea apariției unui accident nuclear în Ucraina.

„Instalaţia funcţionează, dar cu dificultăţi, astfel încât în circumstanţele actuale nu poate fi exclus scenariul unui accident. Sunt întreruperi continue de curent, probleme cu combustibilul uzat…”, a explicat el.

Rafeal Grossi recunoaşte, totodată, că este „îngrijorat” deoarece „în plin război, securitatea nu este niciodată absolută”, chiar dacă securitatea nucleară a progresat enorm de la accidentul nuclear de la Cernobîl din anul 1986.

Experţii de la AIEA au luat în considerare diferite posibilităţi de accidente nucleare, dar nu și-au imaginat vreodată că centrala nucleară de la Zaporojie, care este cea mai mare din Europa, s-ar putea afla în mijlocul unui război convenţional asemănător celor două Războaie Mondiale. AIEA aşteaptă să se concretizeze vizita experţilor săi la centrala nucleară din sudul Ucrainei.