Cutremur total la granița cu România! Anunțul cumplit a venit chiar acum: Suntem pregătiți să…

romania

SURSA FOTO: Dreamstime

Cutremur total la granița cu România! Transnistria a ajuns în atenția întregii lumi, în contextul în care sute de soldați ruși păzesc un depozit mare de muniție din perioada sovietică aflat în regiunea separatistă. Premierul moldovean a spus că trupele ruse ar trebui să fie expulzate din regiune, în timp ce președintele Maia Sandu a spus că Moscova plănuiește să răstoarne guvernul proeuropean.

Simultan, Rusia a avertizat că orice atac asupra trupelor ruse din Transnistria ar fi perceput ca un atac asupra Rusiei. Locuitorii Chișinăului se simt vulnerabili, iar localnicii din Molovata Nouă, o mică enclavă moldovenească prinsă la mijloc între teritoriul transnistrean separatist și râul Nistru, se simt complet expuși.

Mulți dintre bărbații mai în vârstă din sat au luptat împotriva separatiștilor proruși pentru acest teritoriu acum 30 de ani și se întreabă dacă nu cumva vor fi nevoiți să își apere din nou pământurile, notează bbc.com

Suntem pregătiți să apărăm acest teritoriu din nou

Potrivit sursei menționate, veteranii conflictului din 1992 s-au adunat săptămâna trecută în Molovata Nouă pentru a lua parte la pelerinajul anual care traversează linia de control dintre ei și Transnistria pentru a-i onora pe cei care și-au pierdut viața în lupte.

În jur de douăzeci de bărbați, unii dintre ei îmbrăcați în uniforme militare, cu medalii lucioase agățate la piept, au participat la eveniment. Printre ei s-a numărat și Vlad Untilă, în vârstă de 62 de ani.

„Avem noroc că Ucraina ne apără în acest moment. Dar dacă încep luptele în Moldova, suntem pregătiți să apărăm acest teritoriu din nou”, a spus bărbatul.

Convoiul lor de mașini a trecut printr-o alee neasfaltată care leagă Molovata Nouă de teritoriul separatist. Astfel, ei pătrund pe terenul inamicului, la fel cum au făcut-o acum mai bine de trei decenii, scrie sursa menționată.

„Priviți cum se uită la noi. Uitați-vă în jurul vostru. Aici am luptat, câmpul de luptă se întindea peste tot”, a spus bărbatul, în timp ce mașina sa se apropia de punctul de control al rușilor. Un grup dezordonat de soldați înarmați a privit cu atenție convoiul care trecea prin dreptul lor, transportând zeci de bărbați îmbrăcați în uniforme militare, dar i-au lăsat să treacă.

„Este dificil pentru că simt că sunt în propria mea țară. Este pământul meu și totuși nu pot să umblu liber aici”, a spus și Constantin, amicul lui Vlad.

Un primar local a fost ucis

La o scurtă distanță de punctul de control, ascunsă printre mărăcini, se află prima oprire a pelerinajului. Este vorba despre o cruce simplă albastră de metal.

Crucea marchează locul în care, acum 31 de ani, un primar local a fost ucis. Veteranii se strâng în jurul ei cu o ghirlandă de flori și o sticlă de vin pentru a-și cinsti tovarășii căzuți la datorie, conform sursei menționate.

Urmează un traseu presărat cu monumente albastre asemănătoare. Bărbații repetă ritualul în dreptul fiecăruia și își onorează tovarășii, rudele și prietenii.

„Eram amândoi lunetiști. Trăgeau asupra noastră de pe dealul acela, dintr-un tanc. Una dintre schije l-a lovit în gât. A căzut la pământ și a murit în brațele mele”, și-a amintit Vlad în locul în care prietenul său, Vasea, a fost omorât.