Partidul Șor, cel al omului de afaceri Ilan Șor, ar urma să organizeze un nou protest în Republica Moldova, care ar urma să aibă loc duminică, 12 martie.

Poliția Națională de peste Prut spune că deține informații care spun că, la acest protest, există posibilitatea organizării unor acțiuni de destabilizare și de dezordine în masă.

Oamenii legi au cerut celor care organizează protestul, dar și celor care vor participa, să nu admită acțiuni care vor duce la punerea în pericol a statului și a cetățenilor.

În plus, poliția a avertizat că nu va tolera astfel de provocări sau agresiuni.

„Cerem, în mod special, asociaţiei obşteşti cu insigne şi însemne ilegale, care se deplasează în faţa coloanei de participanţi, să fie cu feţele descoperite”, au transmis poliţiştii.

De asemenea, oamenii legii au solicitat ”informarea imediată a Poliţiei dacă cineva observă obiecte dubioase, persoane suspecte, în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică. Dacă sunteţi martorii unei situaţii de destabilizare a ordinii publice formaţi imediat numărul unic 112 sau anunţaţi cel mai apropiat poliţist”.

Președintele Republicii Moldova are încredere în instituțiile statului

De partea cealaltă, președintele Maia Sandu spune că există mereu riscuri de destabilizare într-un țară, însă subliniază că are încredere în instituțiile din Republica Moldova.

„De fiecare dată există asemenea riscuri, dar până acum instituţiile noastre au demonstrat că ştiu să ţină situaţia sub control. Am certitudinea că şi de acum încolo vor asigura ordinea publică”, a afirmat Maia Sandu.

Deputata Marina Tauber, actualul lider al Partidului Șor, spune că numărul protestatarilor din 12 martie va fi mai ridicat decât numărul celor de la protestele din 19 și 28 februarie.

Protestatarii vor de această dată să vină în fața Parlamentului pentru a cere Guvernului să plătească integral facturile din luni de iarnă.

Ultimul protest nu a fost lipsit de tensiuni

La finalul lunii februarie, moldovenii au ieșit în stradă, dar manifestația nu a fost lipsită de tensiuni. Atunci, mai multe autocare și microbuze au fost oprite la intrarea în oraș. Acestea transportau persoane care voiau să se alăture protestului, cu toate că fuseseră interzise pe fondul unei vizite la Chișinău a președintelui Greciei.

La acest protest s-a aflat și un grup de bărbați care purtau uniforme speciale de culoare neagră. Pe uniforme era inscripționat  ”Scutul Poporului”. Grupul nu numai că a condus coloana de protestatari, dar părea să supravegheze mulțimea.

Protestele au început după ce președintele Maia Sandu a anunțat, în februarie, că Moscova a regizat mai multe destabilizări în Republica Moldova.

Și Washingtonul a anunțat, de mai multe orice, că Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Americanii spun că Moscova are de gând să facă acest lucru pentru a instala la Chișinău un guvern pro-rus.