Cutremur total la granița cu România! Tinerii și familiile acestora pleacă din Transnistria. Potrivit informațiilor oferite de președintele Parlamentului din Republica Moldova, aceștia se tem că ar putea fi înrolați după ce s-au înmulțit zvonurile privind un posibil plan de destabilizare al țării.
Așadar, președintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu, a declarat că cetățenii sunt foarte îngrijorați și nu-și doresc nicidecum să fie atrași în război.
„Cetățenii foarte mult sunt îngrijorați și nu-și doresc nicidecum să fie atrași în această aventură, tragedie. Tinerii părăsesc teritoriul din stânga Nistrului, pentru că nu doresc să fie înrolați, probabil e și decizia părinților să fie în siguranță”, a spus Igor Grosu la Radio Moldova.
Igor Grosu vine cu asigurări pentru cetățenii din Republica Moldova
De asemenea, acesta a fost întrebat dacă scenariul din Crimeea ar putea fi repetat în Transnistria.
„Una e ce vor și alta e ce pot face. La moment nu vedem un astfel de scenariu, sunt ținuți de ucraineni departe de teritoriul nostru”, a răspuns Igor Grosu.
Președintele Parlamentului din Republica Moldova a vorbit și despre decretul anulat de Putin
Mai apoi, președintele Parlamentului din Republica Moldova a vorbit și despre decretul anulat de Vladimir Putin, care viza și regiunea transnistreană.
„Noi ne-am uitat la el, erau vizați toți, și cu CSI, ieșirea din START. Ce pot face ei ne vine greu să spunem, conduce o persoană, ce nu ar face, noi avem parcurs european clar, avem vecini care ne ajută, o Ucraină care luptă pentru toți”, a conchis acesta.
Amintim că reacția a venit după ce presa rusă anunța în urmă cu o săptămână că forțele pacificatoare din Transnistria inițiază antrenamente militare din 1 martie și care vor dura 3 luni. Totodată, potrivit Ministerului rus al Apărării, regimul de la Kiev și-a intensificat pregătirile pentru o provocare cu o invazie a Transnistriei.
Pe 21 februarie, președintele rus Vladimir Putin a abrogat un decret semnat în mai 2012, în care se menționa și despre căutarea modalităților de rezolvare a problemei transnistrene bazate pe respectul pentru suveranitatea, integritatea teritorială și statutul neutru al Republicii Moldova.
Forţele ruse din Transnistria nu sunt pregătite să deschidă un al doilea front de luptă
În prezent, armata Ucrainei nu exclude apariția unor provocări la graniţa cu Republica Moldova, însă, momentan, nu există nicio ameninţare vizibilă în acest sector întrucât forţele ruse din Transnistria NU sunt pregătite încă pentru a deschide un al doilea front de luptă.
O declaraţie în acest sens a fost făcută miercuri, 1 martie 2023, de Natalia Gumeniuk, purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Operativ Sud al Forţelor de Apărare din Ucraina. Potrivit spuselor sale, din punct de vedere geografic, forţele ruse din Transnistria nu pot primi sprijin în sectorul respectiv.
„Totul este calm la frontiera cu Republica Moldova şi sub controlul forţelor de apărare (ucrainene). Graniţa este apărată de Serviciul pentru frontiera de stat. Pe moment, aceste ameninţări nu sunt critice. Provocările nu sunt excluse, dar Ucraina urmăreşte îndeaproape situaţia. În momentul de faţă, nu observăm activitate de cealaltă parte a graniţei. Trupele concentrate de ţara agresoare pe segmentul transnistrean nu reprezintă o forţă critică, capabilă să deschidă un al doilea front”, a declarat ea, potrivit Interfax-Ukraina.