Serbia a tras semnalul de alarmă: Situația este „în pragul conflictului armat”
„Mă tem de o escaladare. Noi vom face totul pentru a menţine pacea şi stabilitatea, dar, din nefericire, nu văd să existe vreo stabilitate pentru sârbii din Kosovo.”, a declarat şefa Executivului de la Belgrad într-un interviu acordat televiziunii publice sârbe RTS.
Oficialul a acuzat Uniunea Europeană şi SUA că ignoră încălcările sistematice ale drepturilor minorităţii sârbe în Kosovo. Potrivit Belgradului, aceste încălcări sunt cauza protestelor sârbilor kosovari care blochează în prezent şoselele în nordul Kosovo. „Sunt profund dezamăgită de modul în care Washingtonul şi Bruxellesul înţeleg democraţia şi drepturile omului.”, a declarat şefa Guvernului sârb.
În plus, Ana Brnabic a reproşat misiunii NATO în Kosovo (KFOR) că nu a împiedicat „epurarea etnică” în 312 localităţi kosovare care începând cu anul 1999 au rămas fără populaţie sârbă. În timp ce Uniunea Europeană se mulţumesc „să privească în linişte” la situația crată, toate serviciile de securitate din Serbia consideră că problema în raport cu Kosovo a ajuns „în pragul conflictului armat”, a avertizat şefa Executivului de la Belgrad.
De mai multe săptămâni, la granița între Kosovo și Serbia au loc proteste
Sârbii kosovari au blocat de mai mult de o săptămână şoselele din nordul Kosovo, în semn de protest faţă de ceea ce consideră a fi discriminarea tot mai puternică din partea guvernării de la Priștina faţă de minoritatea sârbo-kosovară în această provincie care a devenit independenţa în 2008.
În jur de o sută de protestatari sârbi simpatizanţi ai extremei drepte au avut,duminică, 18 decembrie, mai multe confruntări cu poliţia sârbă la un post de frontieră cu Kosovo pe care au încercat să-l forţeze. În același timp, de partea cealaltă a frontierei trupele KFOR au amplasat bariere de sârmă ghimpată. Protestatarii au incendiat o pancartă cu inscripţia „Acordul de la Bruxelles”, făcând referire la acordul de normalizare a relaţiilor între Serbia şi Kosovo încheiat în anul 2013 cu medierea UE.
Tensiunile între cele două țări, care au devenit mai intense t în ultimele luni, au culminat săptămâna trecută cu arestarea de către autorităţile kosovare a unor foşti poliţişti sârbo-kosovari. Aceștia au părăsit poliţia kosovară în noiembrie 2022, în timp ce alţi reprezentanţi sârbi s-au retras la rândul lor din instituţiile kosovare.