Elena Marin de la Survivor a spus tot adevărul. Cei cu care s-a luptat pentru marele premiu nu au avut niciun fel de scrupule.
Competiția a fost extrem de dură și împinsă la limită, lucrurile fiind duse la extrem de colegii ei de echipă.
Elena Marin de la Survivor a spus tot adevărul. Cum a fost jignită de colegi
Elena Marin a fost eliminată de la „Survivor România” înainte de marea finală. De multe ori a fost pusă la colț de colegii ei de echipă, de Zanni, câștigătorul „Survivor România” 2021, dar și de Sebastian Chitoșcă.
Acum, dansatoarea a dezvăluit ce nu s-a văzut la TV. Invitată în platoul de la „Teo Show”, la Kanal D, Elena Marin a povestit cum colegii ei o jigneau.
”Sunt lucruri care nu s-au dat, probabil nu a fost timp, se întâmplau și seara, când ne puneam să dormim. Vorbeau despre cum ar mânca colivă de pe urma mea, cum mi-ar bate un cui în piept, cum m-ar arunca în foc să mă stafidesc ca o stafidă.
Eu mi-am arătat sensibilitatea mereu și ei au știut să lovească acolo, mă refer la Zanni și Sebi”, a declarat Elena Marin, potrivit libertatea.ro.
Totodată, ea a mai susținut că a trecut prin momente grele când a ajuns în România, la întoarcerea din Republica Dominicană.
Fanii lui Zanni au huiduit-o pe aeroport
A declarat că în aeroport fanii lui Zanni au huiduit-o. „La un moment dat am fost huiduită de susținătorii lui Zanni când dădeam un interviu. Au dus lucrurile la extrem, pentru că a fost un show foarte iubit”, a mai povestit Elena Marin.
Survivor România este un reality show bazat pe formatul internațional Survivor . Urmând premisa altor versiuni ale formatului, programul prezintă un grup de concurenți care se află într-o locație izolată a unei insule, unde trebuie să-și asigure hrană, apă, foc și adăpost.
Concurenții se luptă între ei în provocări pentru recompense și imunitate la eliminare. Ei sunt eliminați progresiv din joc pe măsură ce se votează reciproc în afara insulei, până când rămâne doar unul și i se acordă titlul de „Supraviețuitor unic” și marele premiu.
Serialul a fost difuzat pentru prima oară România de Kanal D în 2009, sub denumirea Rătăciți în Panama (Lost in Panama).
În 2016, o altă ediție a fost difuzată la Pro TV, numită Supraviețuitorul. Ambele ediții ale seriei au durat doar un sezon din cauza ratingurilor scăzute.
În 13 noiembrie 2019, Kanal D a anunțat că va relua programul în 2020.
Noua serie a început să fie difuzată la 18 ianuarie 2020.
Sursa foto: Facebook.