Anunțul cumplit a fost făcut recent de către Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos și fost viceprim-ministru rus. Acesta spune că trupele țării sale trebuie să termine conflictul „odată pentru totdeauna”.
Cutremur total lângă România! Anunțul cumplit a venit din Rusia
Așadar, șeful Roscosmos a transmis pe pagina sa de socializare că trupele ruse trebuie să termine conflictul din Ucraina „odată pentru totdeauna”.
„În general, ceea ce a apărut în locul Ucrainei reprezintă o amenințare existențială pentru poporul rus, istoria rusă, limba rusă și civilizația rusă. Dacă nu îi terminăm (n. red. pe ucraineni) acum, din păcate, bunicii noștri nu au terminat-o cu ei, va trebui să murim, dar la un cost și mai mare pentru nepoții noștri. Așadar, haideți să terminăm cu asta. Odată pentru totdeauna. Pentru nepoții noștri”, a scris Dmitri Rogozin.
Kievul a lansat un avertisment în privința evoluției războiului
În altă ordine de idei, primarul Kievului a cerut Germaniei un sprijin suplimentar pentru țara sa, astfel încât să poată respinge atacurile rusești. Apelul a fost făcut înainte de vizita așteptată a cancelarului german Olaf Scholz în Ucraina, a relatat DPA.
În mass-media au apărut informații potrivit cărora Scholz intenționează să viziteze Kievul la sfârșitul acestei luni împreună cu președintele francez Emmanuel Macron și premierul italian Mario Draghi.
„Avem nevoie de sprijinul puternic al celor trei lideri ai celor mai importante țări, de impunerea de sancțiuni și de furnizarea de arme”, a declarat Klitschko pentru ziarul german Bild, cerând din nou mai multă muniție și arme moderne. Kievul a cerut în repetate rânduri ajutor din partea Germaniei, dar Berlinul a reacționat lent.
Klitschko a declarat că a aflat din discuțiile cu armata că armele promise au sosit, dar nu în cantitățile așteptate de ucraineni.
De asemenea, fostul campion mondial de box Vitali Klitschko i-a avertizat pe germani că războiul va bate în curând la ușa lor dacă nu vor acorda Ucrainei sprijinul necesar împotriva Rusiei.
„În urmă cu o săptămână, patru avioane rusești au survolat orașul și au distrus această fabrică. Aceasta este așa-numita „operațiune specială” a rușilor împotriva unor presupuse unități militare. Dar această companie produce vagoane, inclusiv de cereale, de secole. Dar niciodată echipamente militare.
Singurul sens pe care îl văd în atacul acestei companii este de a înfometa Ucraina și întreaga Europă. Războiul va bate la ușa germanilor”, a declarat Klitschko în interviul său pentru publicația germană.