Climatul politic din România nu va fi „unul liniștit în viitor”, pentru că PNL și PSD ar putea destabiliza clasa politică în contextul alegerilor din 2024, consideră sociologul Vasile Dîncu. Acesta spune că vor exista negocieri dure după rotativa din luna mai a acestui an.

Va fi o negociere destul de dură

„Cu siguranță, climatul politic nu va fi unul liniștit în viitor chiar dacă, în acest moment, coaliția de guvernare funcționează bine. (…) Nu va fi atât de simplu. Eu cred că va fi o negociere destul de dură după mai 2023 și nu numai legat de împărțirea de ministere.

Eu știu că nu s-a stabilit să se împartă ministerele când am discutat la coaliție, era vorba despre niște mici schimbări care să aibă loc, dar evident că vor fi lucruri care țin de apropierea alegerilor și atunci fiecare va încerca să capitalizeze”, a declarat sociologul.

Marea bătălie va fi pentru cine este vinovat

Vasile Dîncu spune că se va duce o adevărată „bătălia privind responsabilitățile”, în contextul în care populația consideră că lucrurile merg prost, iar PNL și PSD vor încerca să arunce vina unul asupra altuia.

„În al doilea rând, este vorba despre bătălia privind responsabilitățile, pentru că în momentul în care 75% – 80% din populație consideră că lucrurile merg prost, cineva trebuie să fie de vină. Atunci, marea bătălie va fi pentru cine este vinovat pentru asta și acest lucru s-a întâmplat și în negocierea continuă din coaliție de până acum.

Eu am văzut o licitație, de exemplu – și asta nu ar putea să funcționeze în viitor- o licitație oarecum indecentă la pensii când PNL a criticat PSD și au vrut să-l dea jos pe prietenul meu, Marius Budăi, pentru că cerea creșterea pensiilor, în timp ce ei spuneau că nu se poate. După aceea a ieșit președintele Klaus Iohannis și a spus 15%! Ei se înțeleseră în jur de 10%.

Această competiție de a încerca preluarea meritelor de la unul la altul sper că va fi negociată ca să nu se mai întâmple în viitor, pentru că sunt pericole majore în apropierea alegerilor ca să se rupă o coaliție pornind de la aceste lucruri” a spus Vasile Dîncu, în interviul acordat la DCNews.

Marcel Ciolacu susține că lucrurile funcționează în coaliție

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că nu au avut o discuţie în coaliţie despre guvernarea cu sau fără UDMR după „rotativa” din primăvară, adăugând că această coaliţie „creează o majoritate”.

„Nu am avut această discuţie în interiorul coaliţiei. Părerea mea e că avem o coaliţie, care creează o majoritate. Vom vedea”, a declarat Ciolacu, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă vor fi schimbaţi şi prefecţii din judeţe, la rotativa din primăvară, Ciolacu a arătat că în acordul politic nu este prins acest aspect. „Dar cu toţii facem politică. (…) Până acum nu este nicio solicitare în acest sens”, a adăugat liderul PSD.

Solicitat să precizeze care ar fi primele schimbări pe care le va face în calitate de premier, Marcel Ciolacu s-a referit doar la domeniul economic.