Radu Tudor a anunțat că Austria a primit o lovitură devastatoare. Jurnalistul a explicat că, în actualul context, această țară trebuie somată să-și schimbe votul față de aderarea României la Schengen.
„Austria, care se opune aderării României la spațiul Schengen pe baza unor date false, primește o lovitură puternică prin publicarea unor informații europene oficiale”, a arătat analistul militar și realizatorul TV Radu Tudor pe blogul său.
El a menționat că Frontex, agenția Uniunii Europene însărcinată cu supravegherea frontierelor, scrie negru pe alb că numărul crescut al migraților în 2022 este provocat de sosirile pe ‘filiera balcanică’.
„Adică prin Serbia, nu prin România. Pe baza acestor date oficiale, România trebuie să ceară oficial Comisiei Europene să someze Austria să-și revizuiască votul negativ pentru aderarea României la spațiul Schengen, anul acesta”, a explicat Radu Tudor.
Datele oficiale prezentate de Frontex privind intrările ilegale în UE
Conform celor comunicate, vineri, de Frontex, numărul intrărilor ilegale în Uniunea Europeană a crescut în 2022 cu 64% comparativ cu anul precedent, ajungând la cel mai ridicat nivel de după 2016.
Potrivit agenției europene, în 2022 au fost înregistrate 330.000 de intrări ilegale, dintre care 45% pe ruta Balcanilor de Vest. Numărul cetățenilor sirieni vizați de statisticile Frontex s-a dublat, ajungând la 94.000.
„Este al doilea an consecutiv cu o creștere puternică a numărului de intrări ilegale”, a precizat Frontex, adăugând că sirienii, afganii și tunisienii reprezintă, împreună, 47% dintre intrările ilegale din 2022.
Pe ruta Balcanilor de Vest au fost înregistrate 145.600 persoane, cu 136% mai mult decât în anul precedent.
Pe ruta Mediteranei Centrale, a doua cea mai folosită, numărul traversărilor a depășit 100.000, ceea ce înseamnă o creștere de peste 50%.
Circa 10% dintre intrările ilegale au fost efectuate de femei, iar circa 9%, de minori”, a mai arătat jurnalistul.
Pe unde au intrat milioane de refugiați în UE?
Pe blogul său se menționează că, separat, aproape 13 milioane de refugiați ucraineni au intrat în UE prin granițele terestre venind din Ucraina și Republica Moldova, începând cu 24 februarie, când a izbucnit războiul, și până la finalul anului trecut.
„Acest număr nu a fost inclus în statistica Frontex privind intrările ilegale în UE”, se mai precizează în materialul de pe blogul lui Radu Tudor.
Amintim că în luna decembrie, în cadrul Consiliului de Justiție și Afaceri Interne, Austria a votat împotriva intrării României în spațiul Schengen în ciuda faptului că până acum întotdeauna a votat favorabil României. În același timp, Croaţia a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie. Cel care s-a opus categoric aderării țării noastre a fost cancelarul austriac Karl Nehammer.