Un interpret de muzică populară a ales să se călugărească la 25 de ani. Va deveni, în curând, diacon
Vlăduț Sărmaș, cunoscut cântăreț de muzică populară, a decis să se călugărească la vârsta de 25 de ani. El a început să cânte de la vârsta de 9 ani, iar mentor i-a fost Alexandru Pugna, cel care a dezvăluit că acesta a ales să facă un astfel de pas.
“Vlăduț are 25 de ani. El este și student la Teologie de trei ani și a spus că asta simte, să meargă la mănăstire. Așa, ca o chemare. Că acolo simte că e… acasă. Așa mi-a spus! Să-i ajute Bunul Dumnezeu!”, a declarat Alexandru Pugna pentru viva.ro.
Vlăduț Sărmaș va deveni diacon
Mentorul său a mai dezvăluit pentru sursa anterior citată că Vlăduț Sărmaș urmează să devină diacon.
”În scurt timp va fi Diacon și o să-i însoțească pe Ierarhi la Sf. Liturghie și peste tot la Slujbe Arhierești. Are voce frumoasă si e absolvent de Conservator la Canto Clasic”, a mai spus Alexandru Pugna.
Vlăduț Sărmaș, cea mai valoroasă voce bărbătească din generația tânără din Bistrița Năsăud
Alexandru Pugna a fost foarte emoționat de ceremonia în urma căreia Vlăduț Sărmaș a devenit Monahul Ieremia. De asemenea, el a publicat pe rețelele de socializare un mesaj cu privire la acest pas pe care l-a făcut tânărul cântăreț de muzică populară.
”De astăzi, VLĂDUȚ SĂRMAȘ, cea mai valoroasă voce bărbătească din generația tânără din județul nostru, Bistrița Năsăud, a devenit MONAHUL IEREMIA. Rânduiala și Slujba Tunderii în Monahism, a avut loc la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava.
L-am însoțit, îndrumat și sprijinit pe drumul cântecului încă de când avea 9 ani și l-am dus la concursul de la Antena 1, „Vreau să fiu vedetă”, pe care l-a câștigat cu brio. Apoi, treaptă cu treaptă, i-am fost alături până ce a ajuns să câștige cele mai importante premii la concursuri naționale, câștigând și cel mai valoros concurs de la TVR 1 – VEDETA POPULARĂ.
Dar, de astăzi a ales să-i fie Învățător, Mentor și Călăuză – ÎNVĂȚĂTORUL SUPREM, MÂNTUITORUL acestei lumi – DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Mai mare și înțeleaptă alegere, nici un pământean nu ar putea găsi”, a precizat acesta pe rețelele de socializare.