Cutremur uriaș de 7.2 grade pe scara Richter. Autoritățile sunt în alertă. Unde a avut loc

cutremur

Un cutremur uriaș de 7.2 grade pe scara Richter a avut loc în urmă cu puțin timp. Seismul s-a produs sâmbătă dimineaţă. Anunțul a fost făcut de reprezentanţii Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC). Autoritățile sunt în alertă. Unde a avut loc puternicul cutremur?

Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,2 s-a produs sâmbătă dimineaţă în proximitatea Insulelor Vanuatu din sudul Oceanului Pacific, au anunţat reprezentanţii Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citaţi de Reuters.

Nu a fost emisă o alertă de tsunami, datorită adâncimii la care s-a produs acest cutremur de pământ, a precizat Centrul american de avertizare pentru tsunami, al cărui sediu se află în Hawaii.

Seismul, a cărui magnitudine a fost actualizată în creştere după ce intensitatea lui fusese estimată iniţial la 6,7, s-a produs la o adâncime de 531 de kilometri, au adăugat specialiştii de la EMSC.

Deocamdată nu au fost raportate victime, persoane rănite şi pagube materiale în urma acestui seism.

Val de cutremure pe glob

În urmă cu o săptămână a avut loc un cutremur și în Grecia. Acesta s-a produs în insula Creta, având o magnitudine de moment de 6 grade pe scara Richter. Seismul a avut loc la o adâncime de numai 8,7 kilometri, la ora 9:17, și a avut epicentrul în insula Creta.

Seismul a avut loc ora 9:37 a avut loc o replică, cu magnitudinea de 4,6 și la o adâncime de 7,4 kilometri. De menționat este faptul că până în prezent nu au fost raportate daune sau persoane rănite.

Anterior s-a produs și un alt seism în Filipine. Institutul american pentru studii geologice (USGS) a informat, împreună cu autoritățile locale, că un seism puternic a lovit principala insulă a arhipelagului Filipine, fără a provoca însă pagube. Potrivit sursei citate, seismul cu magnitudine de 5,7 a fost înregistrat la o adâncime de 98 de kilometri, în largul provinciei Batangas de pe Insula Luzon, la ora locală 01.12 (duminică, 17.12 GMT), informează Institutul american pentru studii geologice (USGS).

„A fost cu adevărat puternic. Până în prezent, nu există incidente legate de cutremur”, a povestit Jose Clyde Yayong, un responsabil din sistemul de gestionare a dezastrelor din oraşul Tagaytay, în provincia învecinată Cavite.

Amintim faptul că Filipinele sunt situate pe „Cercul de Foc” al Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă cutremure de pământ frecvente iar activitatea vulcanică este crescută.