Zona euro ar putea intra, în curând, într-o recesiune tehnică ușoară, după două luni consecutive de contracție economică, a avertizat recent vicepreședintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, potrivit Euractiv. Avertismenul său vine după ce și FMI aprecia, recent, că ”perspectivele europene s-au întunecat considerabil”.
Într-o conferință de presă susținută la instituția UE cu sediul la Frankfurt, politicianul spaniol, membru PPE, a avertizat cu privire la un risc crescut pentru stabilitatea financiară. O recesiune tehnică are loc după două trimestre consecutive de creștere negativă a PIB-ului real, potrivit Euractiv.
O recesiune tehnică în zona euro este mai probabilă
„Oamenii și întreprinderile resimt deja tot mai mult impactul creșterii inflației și al încetinirii activității economice”, a spus de Guindos. „Analiza noastră este că riscurile la adresa stabilității financiare au crescut, în timp ce o recesiune tehnică în zona euro este mai probabilă”, a explicat vicepreședintele BCE.
„În același timp, condițiile financiare s-au înăsprit, pe măsură ce băncile centrale acționează pentru a controla inflația”, a avertizat el. BCE a început să-și majoreze ratele dobânzilor în iulie. Acestea au ajuns în prezent la 2%, dar urmează să crească, în continuare, consideră experții.
Piețele financiare sunt în pericol, în special unele fonduri de investiții
Gospodăriile îndatorate, companiile și guvernele din zona euro sunt cele mai expuse riscurilor financiare, dacă ratele dobânzilor continuă să crească. De asemenea, piețele financiare sunt în pericol, în special unele fonduri de investiții. Problemele ar putea să apară simultan și să se consolideze reciproc, a avertizat BCE.
Companiile din UE se confruntă cu mai multe provocări
Companiile din UE se confruntă și ele cu mai multe provocări „din cauza prețurilor mai mari ale energiei și a altor costuri”, iar profiturile lor vor scădea pe măsură ce costurile de finanțare cresc. „Dacă perspectivele se deteriorează și mai mult, nu poate fi exclusă o creștere a frecvenței default-urilor corporative, în special pentru firmele consumatoare de energie”, a avertizat BCE.
Avertismente pe bandă rulantă
Perspectivele economiei mondiale sunt chiar mai sumbre decât cele previzionate luna trecută. Concluzia aparține unui raport al Fondului Monetar Internaţional, care citează studii recente privind înrăutăţirea activităţii economice şi a serviciilor.
Despre problemele economice pe care le vor avea anul viitor, în special statele europene, se vorbește și în analiza celor de la Morgan Stanley. Ambele rapoarte sugerează că, spre comparație, SUA vor rezista mai bine din punct de vedere economic în 2023, decât țările din Europa.
Un raport al Morgan Stanley, una dintre cele mai mari și importante bănci de investiții din lume, arată că Marea Britanie și economiile din zona euro vor intra, cel mai probabil, în recesiune, anul viitor. Statele Unite, pe de altă parte, ar putea scăpa la limită datorită unei piețe a locurilor de muncă rezistente.
Indicatorii recenţi ”confirmă că perspectivele economiei mondiale sunt chiar mai sumbre”, în special în Europa. Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI), care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a indicat o evoluţie slabă în majoritatea economiilor din G20, activitatea economică fiind în scădere, iar inflaţia ridicată, avertizează FMI