Cutremur valutar în România: Dolarul s-a prăbușit și a trecut sub 5 lei
Moneda naţională s-a apreciat, miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9419 lei, în scădere cu 0,52 bani (-0,11%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9471 lei.
De asemenea, leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,9805 lei, în scădere cu 3,25 bani (-0,65%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 5,0130 lei.
Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,0577 lei, în scădere cu 1,23 bani (-0,24%), faţă de 5,0700 lei, cotaţia anterioară.
Gramul de aur s-a ieftinit miercuri cu 2,73 lei (-0,77%), până la valoarea de 273,2533 lei, de la 275,3715 lei, în şedinţa precedentă.
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut ușor miercuri
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, miercuri la 7,92% pe an, de la 7,93% pe an, marţi, conform datelor publicate de BNR.
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.
Indicele ROBOR la 6 luni, în scădere și el
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 8,09% pe an, de la 8,10% pe an, anterior, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la nivelul de 8,22% pe an, de la 8,23%.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 4,06% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 2,65%.
În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
Indicele era de 3,02% la începutul anului
Menționăm că ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii în lei la care se împrumută instituțiile bancare din România între ele, iar evoluția sa este legată de nivelul de lichiditate existent pe piață.
Evoluţia ROBOR este influențată de mai mulți factori, dintre care cei mai importanți se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţia şi politica fiscală.
La începutul anului, acest indice era de 3,02%, iar în luna martie, era cotat la 4,25%. Indicele ROBOR la trei luni a început anul 2022 la 3,02%, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%. Creșterea indicelui ROBOR la trei luni la nivelul actual a început pe data de 24 februarie, când a izbucnit războiul în Ucraina, moment în care a crescut de la 3,56% (23 februarie 2022) la 3,61% (24 februarie 2022).