Aflat la Realitatea Plus, șeful de la Finanțe a declarat că, în cazul în care legea privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament cu amendamentul creşterii pensiilor cu 40% ar trece, cursul leu-euro s-ar deprecia imediat.
„Deprecierea monedei naţionale a început în momentul în care (PSD, n.r.) au anunţat moţiunea de cenzură şi au anunţat că vor să revină asupra rectificării bugetare.
Există acest risc: în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia şi ar exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie. Eu atunci i-aş cere lui Ciolacu şi găştii lui să îşi asume deprecierea monedei naţionale.
Dacă cursul ar merge mai sus de 5 lei, eu spun că trebuie să vină şi să-şi dea demisia, pentru că sunt direct responsabili pentru ceea ce se întâmplă în perioada următoare.
Noi nu vom permite aşa ceva şi vom lua toate măsurile să evităm să ajungem acolo”, a afirmat ministrul Finanţelor, Florin Cîțu, întrebat despre posibilele repercursiuni asupra monedei naţionale ale măsurilor adoptate marţi de Parlament.
S-a votat în Parlament
Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie.
Au fost înregistrate 242 voturi ‘pentru’, 147 ‘împotrivă’ şi 11 abţineri.
Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolul potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.
Ieșire dură a ministrului Finanțelor
Florin Cîțu s-a enervat după ce PSD a intervenit brutal în buget și a decis să aprobe în Parlament creșterea pensiilor cu 40%. Asta s-a întâmplat după ce Guvernul PNL decisese ca acestea să se mărească doar cu 14%. Pandemia de coronavirus a lovit rău domeniul sanitar, dar cel economic este la rândul său pe butuci.
Florin Cîţu a calificat drept un act de agresiune la stabilitatea economică a României faptul că rectificarea bugetară a fost adoptată de Parlament, cu amendamentul PSD pentru majorarea pensiilor cu 40%, el dând garanţii că Guvernul nu-i va lăsa pe social-democraţi să arunce ţara în aer.
”Nu lăsăm PSD să arunce România în aer. Ceea ce a făcut PSD astăzi în Parlament este clar un act de agresiune la stabilitatea economică a României. Nu-i vom lasă să arunce ţara în aer. Este garanţia pe care o dăm tuturor românilor. Au aruncat ţara în criza din 2009 cu o acţiune similară. Nu-i vom lasă să facă la fel şi acum”, scrie ministrul Finanţelor pe o rețea de socializare.