Cutremur valutar la nivel mondial! Ce s-a întâmplat cu dolarul american

dolari

SURSA FOTO: Dreamstime

Dolarul american își continuă ascensiunea și este susținut de inflație, dar și de temerile economice actuale. Moneda americană a atins o nouă valoare record la începutul săptămânii, în raport cu yenul japonez.

Dolarul american își continuă ascensiunea și în această săptămână. Potrivit datelor centralizate de Reuters, în cursul zilei de luni, moneda americană a reușit să urce la un nou maxim din ultimii 24 de ani în raportul cu yenul japonez.

Sursa citată arată că noua valoare vine după o serie de rezultatele bune obținute de coaliția conservatoare aflată la guvernare în Japonia, scrie Reuters.

Astfel, luni dimineață, dolarul american a urcat până la 137,28 yeni în tranzacțiile de dimineață, cel mai ridicat nivel de la sfârșitul anului 1998. Pe de altă parte, conform datelor centralizate în această dimineață, moneda americană și-a redus ușor aceste câștiguri și a fost ultima dată în creștere cu 0,6% la 136,93.

Dolarul american devine mai puternic

Reuters scrie că dolarul american ”a fost ferm în raport cu euro”, care a scăzut cu 0,38% la 1,0144 dolari. O reacție în acest sens a venit de la un expert bancar care susține că dolarul american reușește să ”se întărească” ăe toată linia.

„Dolarul se întărește pe toată linia, dar dolarul-yen conduce mișcarea”, a declarat Rodrigo Catril, strategul valutar al National Australia Bank

Totodată, acesta a mai vorbit și despre motivele care au susținut această ascensiune. Expertul precizează că îndepărtarea investitorilor de activele mai riscante a susținut dolarul în general.

De cealaltă parte, în Japonia, rezultatul alegerilor de duminică, care indică faptul că nu va exista nicio schimbare în politica economică expansionistă a țării, va cântări asupra yenului.

Măsuri drastice luate de Japonia

Menționăm faptul că, pentru a-și putea susține economia, Banca Japoniei (BOJ) a luat mai multe măsuri drastice. În acest sens, având în vedere ultimele cifre, guvernatorul BOJ, Haruhiko Kuroda, a declarat luni dimineață că instituția pe care o conduce „nu va ezita să ia măsuri suplimentare de relaxare monetară, dacă va fi necesar”.

Trebuie subliniat faptul că inflația ridicată a generat o anumită presiune publică asupra factorilor de decizie politică pentru a schimba cursul. Pe de altă parte, Catril a declarat că această presiune a fost redusă de coaliția condusă de Partidul Liberal Democrat (PLD) al premierului Fumio Kishida, care și-a mărit numărul de locuri în camera superioară în alegerile de duminică.

Analiștii de la Barclays însă se așteaptă ca având în vedere situația actuală, dolarul american să rămână scump în următoarea perioadă.

„Dolarul ar putea rămâne scump până la rezolvarea riscurilor legate de inflația globală ridicată, securitatea energetică europeană și perspectivele de creștere ale Chinei”, au declarat analiștii de la Barclays într-o notă adresată clienților.

Indicele prețurile de consum din SUA, un factor decisiv

Sursele citate au mai spus și că un factor important este reprezentat de indicele prețurilor de consum din SUA.

„Indicele prețurilor de consum din SUA din această săptămână va fi o piesă importantă a puzzle-ului, deoarece Fed va decide între 50 de puncte de bază și 75 de puncte de bază înainte de ședința din iulie”, mai spună analiștii.

Amintim faptul că în această săptămână sunt așteptate mai multe majorări de rate din partea Băncii Noii Zeelande, dar și din partea Băncii Canadei sau a SUA având în vedere inflația galopantă.

La rândul ei, Marea Britanie își va publica miercuri datele privind PIB-ul pe trimestrul al doilea. Menționăm că luni dimineață lira sterlină a scăzut cu 0,38% și s-a apreciat în fața dolarului care devine tot mai puternic.