Între timp, tot mai mulți experți ies să avertizeze că puterea dolarului ar putea să aducă și mai multe gânduri negre pieței de acțiuni, care este deja în scădere, potrivit Forbes.
Dollar Index a crescut cu 0,12%, până la peste 114 puncte
Indicele dolarului (Dollar Index), care măsoară dolarul în comparație cu o medie ponderată a altor șase valute, a crescut, miercuri, cu 0,12%, până la peste 114 puncte, fiind, de departe, cel mai ridicat nivel din 2002.
Indexul a crescut cu aproape 20% în acest an, iar analiștii de la Morgan Stanley au anticipat, luni, că va crește cu încă 4%, până la 118, până la sfârșitul lui 2022, egalând maximul de aproape 119, din 2002.
Euro, cea mai mare componentă a Dollar Index, a scăzut cu 18% față de dolar în ultimul an și valora 0,96 dolari, cel mai scăzut nivel din 2002, la doar două luni după ce a atins paritatea cu dolarul, pentru prima dată în ultimele două decenii.
Și lira sterlină a început să se prăbușească
Și lira sterlină a început să scadă după ce ministrul de finanțe, Kwasi Kwarteng, a promis să continue reducerile de taxe, alimentând temerile că politicile fiscale ale noului Cabinet vor duce la creșterea inflației și a datoriei publice.
Căderea lirei sterline până la 1,0350 dolari, alimentată de comentariul lui Kwarteng, conform căruia „mai sunt multe de făcut” în privința reducerilor de taxe, a stârnit apeluri pentru creșteri agresive ale ratei dobânzii din partea Băncii Angliei.
Yenul japonez a scăzut, în mod similar, în raport cu dolarul
Yenul japonez a scăzut, în mod similar, în raport cu dolarul. Moneda japoneză a scăzut cu aproximativ 25% din valoare, până la un minim al ultimilor 24 de ani, pe fondul angajamentului ferm al băncii centrale japoneze de a continua să mențină o politică monetară relaxată, după ce Fed a decis o nouă creștere de 0.75% a ratei dobânzii.
Și yuanul chinezesc se simte rău
De asemenea, yuanul chinezesc a atins un minim record față de dolarul american în creștere, în tranzacțiile offshore. Yuanul offshore, care circulă în afara Chinei continentale și este tranzacționat mai liber decât moneda de pe piața internă, a scăzut la 7,2386 față de dolar. Acesta este cel mai slab nivel de când băncile de clearing din Hong Kong au primit undă verde pentru a deschide liber conturi în renminbi în 2010.
Un dolar puternic, o veste proastă pentru câștigurile companiilor multinaționale
Tonul din ce în ce mai dur al Rezervei Federale a SUA și așteptările privind noi creșteri ale ratelor dobânzii pentru a combate inflația în creștere au determinat investitorii să se înghesuie la dolar, trimițându-l la maxime record.
Un dolar puternic le poate oferi americanilor o putere de cumpărare mai mare, în străinătate. Dar este o veste proastă pentru câștigurile companiilor multinaționale și, prin urmare, pentru bursa de valori.
Rubla rămâne una dintre valutele cu cele mai bune performanțe față de dolar
Chiar și după invadarea Ucrainei, în februarie, rubla rămâne una dintre valutele cu cele mai bune performanțe față de dolar în acest an, câștigând aproape 30%. Mulți atribuie revenirea în forță a rublei guvernului de la Moscova, prin umflarea artificială a valorii acesteia, ca urmare a implementării unor controale mai stricte asupra capitalului, pe măsură ce Rusia devine din ce în ce mai izolată de economia globală.