Cutremure puternice în China. Ce magnitudine au avut seismele
Institutul american de geofizică anunța, printr-un mesaj pe Twitter, că un cutremur cu magnitudinea de 7,3 pe scara Richter a avut loc în provincia Qinghai din nord-estul Chinei. Acesta a avut loc la ora 13:48 UTC (ora locală 02:04), la o adâncime de 10 kilometri. Seismul a fost localizat la aproximativ 400 kilometri sud-vest de orașul Xining.
Institutul mai arată că a mai avut loc un cutremur, tot în China, cu o magnitudine de 6,1 pe scara Richter.
Two large earthquakes have occurred in China today. A M6.1 in south-central China near Dali @ 13:48 UTC & a M7.3 @ 18:04 UTC ~620 miles (1000 km) to the north-northeast in Southern Qinghai. Check https://t.co/zv9FuTbKci for a map of the latest local >M4.5 EQs. More 👇. https://t.co/hS62y4VIct
— USGS Earthquakes (@USGS_Quakes) May 21, 2021
România s-a zguduit și ea
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului informa vineri, 21 mai, că au fost înregistrate 2 cutremure în România. Unul s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la ora 13:32. Acesta a avut magnitudinea de 2,8 pe scara Richter şi a avut loc la adâncimea de 128 kilometri.
Seismul s-a produs în aproprierea oraşelor: 76 km E de Brașov, 78 km NE de Ploiești, 114 km V de Brăila, 115 km V de Galați, 117 km S de Bacău, 128 km N de București, 154 km NE de Pitești, 191 km E de Sibiu, 193 km N de Ruse și 197 km SV de Iași.
Institutul a mai spus că a avut loc și un al doilea cutremur în Crișana, Arad. Acesta a avut o magnitudine de 2,4 grade pe scara Richter. Seismul, care s-a produs la ora 13:58, s-a produs la adâncimea de 5 km.
Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor: 29 km NE de Arad, 68 km NE de Timișoara, 86 km S de Oradea, 117 km E de Szeged, 138 km S de Debrecen, 157 km V de Cluj-Napoca, 183 km NE de Novi Sad, 188 km NE de Zemun, 189 km NE de Belgrad și 199 km V de Sibiu.