Cutremure puternice în Italia! Alertă pentru sute de mii de români. Haos total

cutremur

Sursa: Dreamstime

Italienii au ieşit panicaţi pe străzi, miercuri dimineaţă! Un val de seisme puternice a început la ora locală 7:07. În total, s-au înregistrat 11 cutremure într-un interval de circa 30 de minute. Ce indică primele date de la faţa locului?

A fost panică mare în Italia în această dimineaţă, o ţară în care locuiesc şi extrem de mulţi români.

Val de cutremure în Italia, miercuri dimineaţă! Cel mai puternic a fost de 5,7 pe Richter

Miercuri dimineaţă, în regiunea italiană Marche, au avut loc 2 cutremure puternice, urmate apoi de încă 9 replici mai slabe ca intensitate.

Seismele au fost resimţite în mai multe zone din centrul şi nordul Italiei, inclusiv în capitala Roma.

Primul şi cel mai puternic dintre seisme a avut loc la ora locală 7:07 şi a avut o magnitudine de 5,7 pe scara Richter. Câteva minute mai târziu, la 7:12, a venit o replică de magnitudine 4.

Apoi, între 7:15 şi 7:35 miercuri dimineaţă, au mai fost înregistrate alte nouă seisme, cu magnitudini ce au variat între 3,6 și 2,4, au transmis specialiştii italieni citaţi de agenţia ANSA.

Daune la multe locuinţe, şcolile au fost închise, iar circulaţia trenurilor în zonă a fost suspendată

Oamenii au ieşit imediat speriaţi pe străzi, în regiune Marche. Autorităţile şi pompierii au primit deja foarte multe sesizări cu privire la fisuri şi crăpături în pereţii caselor, în urma valului de seisme de azi dimineaţă.

Într-o clinică privată din Ancona, pacienţii au fost parţial evacuaţi pentru a se evita orice situaţie tragică.

Autorităţile din mai multe oraşe ale regiunii italiene Marche au decis să suspende cursurile în şcoli şi universităţi, ca măsură preventivă.

În localităţile Fano, Pesaro, Senigallia și Ancona, toate școlile sunt închise în prezent.

Tot ca o măsură de precauţie, trenurile nu mai circulă în acest moment în apropiere de Ancona, pe linia Adriaticii.

Există teama că şinele ar fi putut fi avariate de cutremurele de miercuri dimineaţă şi vor fi făcute mai întâi verificări minuţioase, înainte ca circulaţia feroviară să fie reluată în zonă.