Bucureștiul, după cutremurul din 1977: Momentul care a schimbat fața orașului
Cutremurul din 1977, exploatat de Nicolae Ceaușescu. Cutremurul devastator din 4 martie 1977, cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, a zguduit România, provocând pagube uriașe.
Capitala a fost cel mai grav afectată, înregistrând prăbușirea a 20 de clădiri, distrugeri grave la alte 12 și blocarea activității a nouă spitale.
În loc să se concentreze exclusiv pe refacerea orașului, Nicolae Ceaușescu a văzut în această tragedie o oportunitate de a-și implementa planurile de sistematizare și de a transforma radical Bucureștiul, scrie tvr.ro.
De la reconstrucție la demolare masivă
Inițial, măsurile luate după seism s-au concentrat pe evaluarea pagubelor și stabilirea planurilor de reconsolidare a imobilelor avariate. Însă, în mai puțin de o lună, Ceaușescu și-a schimbat radical abordarea. Pe 22 martie 1977, în cadrul unei ședințe a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, s-a luat decizia de a construi un nou centru politico-administrativ.
Legea din 1974 privind sistematizarea localităților urbane și rurale oferea deja cadrul legal pentru modificări majore, dar dezastrul provocat de cutremur a fost folosit ca pretext pentru demolări masive. În 1978, buldozerele au început să transforme orașul.
Cartierul Uranus, aflat pe Dealul Arsenalului – considerat de geologi cea mai stabilă zonă a Bucureștiului – a fost complet ras. În următorii ani, au dispărut cartierele Unirii, Văcărești, Vitan, iar din 1985 demolările s-au extins spre Traian și Dudești–Dristor.
Un oraș sacrificat pentru visul lui Ceaușescu
Pentru a face loc noilor construcții, inclusiv pentru viitoarea „Casă a Republicii” – actualul Palat al Parlamentului – peste 10.000 de locuințe au fost distruse, iar 40.000 de oameni au fost mutați forțat.
Monumente de mare valoare au fost pierdute: Arhivele Statului, Spitalul Brâncovenesc, Institutul Medico-Legal, Teatrul Armatei, stadionul Republicii, alături de numeroase lăcașuri de cult precum Biserica Enei, Izvorul Tămăduirii sau Mănăstirea Văcărești.
Unele clădiri au fost salvate prin translatare, printre care Schitul Maicilor, biserica Mihai Vodă și Palatul Sfântului Sinod.
Nașterea Centrului Civic și Casa Poporului
Proiectul de reconstrucție a Bucureștiului a inclus ridicarea unor noi edificii de proporții uriașe: Palatul Parlamentului, Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Unirii (fosta Cale a Victoriei Socialismului). Cea mai ambițioasă construcție a fost Casa Poporului, proiectată de o echipă de arhitecți condusă de Anca Petrescu. Lucrările au început în 1984, implicând peste 100.000 de muncitori care lucrau în ture de 24 de ore. În ciuda efortului uriaș, clădirea a rămas neterminată la momentul Revoluției din 1989. Dintre cele 1.100 de încăperi prevăzute, doar 400 erau finalizate.
Construcția, realizată aproape exclusiv cu materiale românești, a fost estimată în 1989 la un cost de 1,75 miliarde de dolari SUA. Lucrările au continuat și după 1990, dar într-un ritm redus. Astăzi, clădirea rămâne un simbol controversat, impresionant prin dimensiuni, dar criticat pentru sacrificiile uriașe făcute pentru realizarea sa.
Un simbol al trecutului, o atracție a prezentului
Deși Casa Poporului a fost concepută ca un simbol al puterii absolute a regimului comunist, astăzi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din București.
Aici funcționează Camera Deputaților, Senatul, Muzeul Național de Artă Contemporană, Consiliul Legislativ și Curtea Constituțională.
Totuși, multe zone ale colosalei clădiri rămân nefolosite, fiind construite mai degrabă pentru a satisface viziunea megalomanică a lui Ceaușescu decât pentru scopuri practice.
