În 2023, cuvântul "rizz" a fost desemnat cuvântul anului de către prestigiosul dicționar englez Oxford. Această expresie a câștigat popularitate pe rețelele de socializare. Cuvântul a fost adus în atenție de către nimeni altul decât actorul Tom Holland. Care este sensul real al termenului și de ce a devenit atât de frecvent utilizat?
Rizz este cuvântul anului 2023
Editorii faimosului dicționar englez Oxford au desemnat „rizz” drept „cuvântul anului 2023”. Acest termen este folosit intens în zilele noastre, în special în rândul tinerilor. Aceștia îl consideră extrem de la modă și atrăgător.
Cel mai probabil el este derivat din prescurtarea cuvântului „carismă”. „Rizz” a fost definit de Oxford University Press ca având sensul de „stil, farmec, seducție și capacitatea de a atrage un partener romantic sau sexual”.
„Vorbește despre modul în care generațiile mai tinere definesc limbajul pe care îl folosesc.
De la activism la întâlniri și cultură mai largă, pe măsură ce generația Z are un impact mai mare asupra societății, diferențele de perspective și stilul de viață se manifestă și în limbaj”, spune editorul.
Pentru a alege cuvântul anului, instituția a întocmit inițial o listă de opt cuvinte finaliste. Printre ele se numără „swiftie” (fan al cântăreței Taylor Swift) și „prompt” (instrucțiune dată unui program AI).
A fost ulterior lansat un apel către public pentru a vota. Experții au avut apoi responsabilitatea de a decide care dintre cele patru cuvinte rămase în competiție să primească titlul de cuvântul anului. Astfel, „rizz” a fost desemnat ca fiind cel mai utilizat cuvânt al anului.
Explicația dată de Oxford University
Oxford University a încercat să ofere o explicație detaliată a sensului acestui cuvânt. Ei au notat că acesta este deosebit de apreciat de către membrii generației Z. Oficialii afirmă că a fost selectat ca un exemplu interesant al modului în care limbajul este creat, modelat și împărtășit în cadrul comunităților. Asta, înainte de a se răspândi într-un context mai larg.
Cu origini în limba engleză, termenul „rizz” a câștigat notorietate în 2022, fiind introdus pe rețelele de socializare și popularizat, în special, de către streamerul american Kai Cenat, care are milioane de abonați pe platformele YouTube și Twitch.
Popularitatea acestui termen a înregistrat o creștere spectaculoasă începând cu luna iunie a anului 2023. Atunci actorul Tom Holland, cunoscut pentru rolul său în franciza „Spider-Man”, l-a menționat într-un interviu acordat site-ului Buzzfeed. El a afirmat: „Nu am niciun fel de rizz.”
De atunci, site-urile și aplicațiile de întâlniri online au adoptat cuvântul „rizz”, încercând să atragă utilizatorii din „Generația Z” (născuți între 1997 și 2010), conform informațiilor furnizate de Oxford University Press într-un comunicat.
Anual, Oxford University Press alege cuvântul cel mai captivant din limba engleză. În 2015, acesta a fost iconul emoticon cu lacrimi de râs, în 2016 a fost desemnat „Post-Truth” în contextul alegerilor tensionate din America și a problemei credibilității presei.
A urmat „youthquake” în 2017, evidențiat de implicarea tinerilor în activism social și protestele #RESIST.