Puţini termeni din lumea internetului stârnesc atâtea controverse precum „Web2.0“. Conferinţele de specialitate folosesc termenul pentru a se referi la „web as a platform“ – cu alte cuvinte, utilizarea internetului ca platformă pentru servicii software. 

Eduard Koller este doctor în matematică şi are masteratul în informatică al Universităţii Bucureşti. Din 1999 lucrează în la Microsoft, în SUA, unde a început ca programator pentru platforma dot net. În prezent, face parte din grupul de dezvoltare a platformei Windows Live din Redmond.

Programatorii vor lista o inşiruire de tehnologii, de la RSS şi Ajax la Ruby sau Silverlight. Graficienii şi designerii se gândesc automat la un anumit standard de interfaţă cu utilizatorul, în timp ce sociologii se concentrează asupra efectelor în comunicare. Pe de altă parte, oamenii de business par să asocieze Web2.0 cu ideea de „long tail“ – o mulţime numeroasă de clienţi/utilizatori care, din punctul de vedere al puterii economice, nu contează dacă sunt consideraţi individual, însă pot deveni extrem de importanţi luaţi în grup, datorită dimensiunii grupului. În fine, există şi nihiliştii, care susţin că Web2.0 este, de fapt, un termen inventat de cei care, prea tineri fiind pentru a participa la explozia internetului din anii ‘90, încearcă să creeze un eveniment artificial la care ei înşişi să fie părtaşi.
Indiferent dacă-l numim Web 2.0 sau altfel, fenomenul există şi este evident: astăzi, folosim internetul în alt mod decât o făceam acum zece ani.

Creat cu decenii în urmă ca un mediu de comunicare directă între posesorii de computere interconectate, mediul web a fost deturnat treptat de către specialiştii în marketing, care au întrevăzut un potenţial important în masa crescândă de internauţi. Astfel, către finele anilor ‘90 lumea internetului se împărţea în două categorii: a publiciştilor (posesorii de site -uri web) şi a consumatorilor. Autoritatea dată de faptul că reprezentau o companie suficient de importantă pentru a avea website le permitea „publiciştilor“ web să monetizeze – adică să facă bani pe seama consumatorilor – fie în mod direct, prin abonamente, fie indirect, încercând să le vândă produse şi servicii.

«Lasând la o parte aspectele economice, tehnologice sau sociale, am putea spune că Web2.0 este, mai presus de toate, proiecţia web a inteligenţei colective a tuturor utilizatorilor.»
Eduard Koller


În ultimii ani, asistăm la o „democratizare“ a internetului, în care foştii consumatori de informaţie devin furnizori, interacţionând unii cu alţii şi concurând website-urile tradiţionale. Ei contribuie acum cu propriile lor creaţii la tezaurul media online: fotografii, muzică, filme şi, mai ales, ştiri. Tehnologiile precum cele enumerate la început permit utilizatorilor web care dispun de cunoştinţe minime de informatică să aibă o prezenţă web (fie că e un website, blog sau un profil într-o comunitate online), precum şi să creeze şi să-şi publice propriile ştiri, concurând mass-media tradiţională.

Autoritatea în lumea Web 2.0 se construieşte pe popularitate, contează numărul de citari/voturi primite de cititori şi/sau alţi publicişti: PageRank, Digg, sunt două exemple de cuantificare a autorităţii date de votul democratic al celorlalţi.
Dacă până de curând comunicaţia era unidirecţională, acum ea devine bidirecţională sau chiar multidirecţională: nu numai că cititorii dialoghează cu autorii, dar apar de multe ori conversaţii interesante între cititori, facilitate de informaţia iniţială.

„Monetizarea“ în lumea Web2.0 este „netrivială“, însă sumele vehiculate sunt imense. YouTube, un site pe care utilizatorii postau scurtmetraje, s-a vândut cu 1,7 miliarde de dolari. Face Book, un site de social networking concurent cu MySpace, aşteaptă o ofertă de două miliarde. Valoarea unor astfel de website-uri nu stă în bunuri fizice, nici măcar în proprietate intelectuală, ci doar în numărul de utilizatori – care sunt atât publicişti, cât şi consumatori de informaţie. Numărul acestor utilizatori, de obicei de ordinul milioanelor, face aceste comunităţi extrem de atractive pentru firmele de publicitate, justificând – în unele cazuri – sumele în cauză.

Lasând însă la o parte aspectele economice, tehnologice sau sociale, am putea spune că Web2.0 este, mai presus de toate, proiecţia web a inteligenţei colective a tuturor utilizatorilor, la care contribuim, într-o măsura mai mică sau mai mare, fiecare dintre noi.