Cyprus Popular Bank îşi va reduce numărul de angajaţi şi sucursalele din Cipru şi Grecia

Cyprus Popular Bank, al doilea mare grup bancar cipriot, intenţionează să-şi reducă masiv sucursalele din ţară şi din Grecia, după ce a primit ajutor de stat, au anunţat marţi surse bancare.

Ciprul, care a solicitat sprijinul Uniunii Europene, a achiziţionat luna trecută acţiuni Cyprus Popular Bank în valoare de 1,79 miliarde de euro, pentru a ajuta cea de-a doua bancă cipriotă să îndeplinească cerinţele minime de capital afectate de expunerea puternică pe Grecia. Ministerul cipriot de Finanţe a anunţat că a decis să subscrie la majorarea de capital în valoare de 1,8 miliarde de euro lansată de Cyprus Popular Bank.

Planul de reorganizare, care va fi finalizat până la sfârşitul lunii august, prevede o reduce cu 25% a numărului de sucursale în Grecia, de la 174 la 130. Numărul de sucursale din Cipru va fi redus cu aproximativ 20%, la 95.

De asemenea salariile angajaţilor din Grecia vor fi reduse cu 16%, pentru a se înregistra economii anuale de 20 milioane de euro iar în Cipru ar putea fi concediaţi câteva sute de angajaţi.

Anul trecut banca a înregistrat pierderi de 3,6 miliarde de euro, din cauza expunerii la Grecia.

Ciprul a cerut Rusiei să îi acorde un împrumut de cinci miliarde de euro, a declarat luna trecută ministrul rus de finanţe, Anton Siluanov.

Cipru, care a preluat de la 1 iulie preşedinţia semestrială a UE, a devenit săptămâna trecută al cincilea stat din zona euro care cere un plan de salvare pentru a-şi ajuta sectorul bancar, care a suferit pierderi mari din cauza expunerii masive la criza financiară din Grecia. Potrivit unor analişti, Ciprul ar avea nevoie de 10 miliarde de euro pentru a-şi sprijini sectorul bancar şi a-şi echilibra finanţele publice.

În luna decembrie a anului trecut Rusia a acordat Ciprului un alt credit de 2,5 miliarde de euro, la o dobândă redusă. Rusia este interesată să menţină Ciprul ca un centru financiar offshore cu dobânzi reduse în condiţiile în care numeroşi cetăţeni şi bănci din Rusia îşi ţin fondurile în bănci cipriote.

Marţi, un purtător de cuvânt a anunţat că preşedintele cipriot Christofias a avut o conversaţie telefonică cu liderul rus Vladimir Putin, care a acceptat să viziteze Ciprul. Încă nu s-a primit nici un răspuns la solicitarea Ciprului de a obţine un împrumut din partea Rusiei, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Cyprus Popular Bank este prezentă pe piaţa din România prin Marfin Bank.
Sursa: Agerpres