Compania D-Link, furnizor de soluţii complete de networking pentru companii şi utilizatori individuali, îşi organizează operaţiunile din Europa de Est, responsabilităţile echipei de management din Europa Centrală fiind extinse pentru a acoperi şi această regiune.
Potrivit unui comunicat al companiei, Mike Lange a fost numit în poziţia de Director of Customer Service, Business Development & Product Marketing pentru D-Link Central & Eastern Europe, iar André Pasternak va ocupa funcţia de Director of the B2B Channel, D-Link Central & Eastern Europe.
Acesta va preda una din funcţiile sale anterioare, aceea de Head of Partner Sales din Germania, Austria şi Elveţia, către Thomas Krause, anterior Senior Key Account Manager responsabil de Elveţia, sudul şi estul Germaniei. Atât Lange cât şi Pasternak au preluat încă din iunie 2010 responsabilităţi interimare pentru pieţe din Europa de Est.
Aceste măsuri recente vizează crearea unei structuri standardizate de business în cele două regiuni, strategia fiind orientată către dezvoltarea semnificativă a segmentului business to business, în special pentru canalul de distribuţie.
Organizaţia europeană D-Link pentru centrul si estul Europei a fost înfiinţată în iunie 2010, iar Thomas von Baross a fost numit VicePreşedinte al D-Link Central and Eastern Europe.
”Mike Lange şi André Pasternak sunt manageri remarcabili, D-Link a beneficiat de experienţa lor vreme de mulţi ani până acum. Cu ajutorul lor, am dezvoltat şi implementat metode de succes pentru vânzările prin canalul de distribuţie şi suport pentru clienţi în Germania, Austria şi Elveţia. Dorim să profităm de această experienţă şi să o adaptăm cu succes pentru pieţele din Europa de Est.
Acest lucru ne va permite să ne bazăm pe o structură stabilă de parteneri, pentru a oferi servicii multiple şi a consolida poziţia D-Link pe piaţa de business to business”, a subliniat Thomas von Baross, Managing Director al D-Link (Deutschland) GmbH şi VicePreşedinte al D-Link Central and Eastern Europe.
Similar structurii D-Link din zona centrală a Europei (Germania, Austria, Elveţia), structura vânzărilor B2B a fost extinsă şi în Europa de Est (Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, România, Ungaria) până la sfârşitul anului 2010 sub managementul lui André Pasternak, Head of Sales. Aceasta include introducerea unui program personalizat de parteneriat ce oferă suport specializat resellerilor şi integratorilor prin furnizarea de servicii adaptate nevoilor canalului de vânzare, fie că este vorba de companii mici şi mijlocii sau de companii de consultanţă din sectorul IT.
Alături de măsurile de extindere a reţelei de parteneri, D-Link îşi intensifică eforturile în direcţia ofertelor de servicii şi suport în Europa de Est. Mike Lange a devenit acum responsabil de lansarea cu succes a noului model standardizat de preţuri şi condiţii şi de dezvoltarea DAS (D-Link Advanced Services), pachete de servicii bazate pe structurile de suport din Europa centrală.
D-Link este un producător mondial de echipamente pentru reţele, oferind produse inovatoare, de înaltă performanţă, intuitive atât pentru companii cât şi pentru utilizatorii casnici.
Sursa: Agerpres