D-Link anunță extinderea portofoliului mydlink Home cu noi soluții care îți transformă casa într-o casă inteligentă și continuă strategia locală de consolidare a relațiilor sale comerciale prin semnarea unui parteneriat cu eMAG, cel mai puternic retailer online din România.
Noutățile din portofoliul mydlink Home, disponibile deja în magazinul online eMAG sunt: senzorul pentru uși și ferestre mydlink Home DCH- Z110, senzorul de mișcare cu baterie mydlink Home DCH- Z120, Sirena Z-wave mydlink Home DCH-Z510, senzorul de apă mydlink Home DCH-S160, Sirena WI-FI DCH-S220 si hub-ul mydlink Home DCH-G020.
„Parteneriatul cu eMAG face parte din strategia D-Link de promovare a soluțiilor dedicate casei inteligente și vine să sprijine accesul utilizatorilor la un portofoliu larg de produse menite să ofere mai mult confort și siguranță. Nu ne mai putem imagina cotidianul fără beneficiile și confortul oferit de tehnologie și ne bucură faptul că din ce în ce mai mulți utilizatori din România adoptă tehnologiile mydlink“, declară Laurențiu Trocan, Country Manager D-Link România.
Noile produse, bazate pe tehnologia Z-wave, sunt foarte ușor de instalat, consumă puțină energie, deci pot funcționa cu baterie și nu utilizează lungimea de banda Wi-Fi. Ele se conectează la routerul tău prin intermediul hub-ului mydlink Connected Home DCH-G020. Hub-ul are rolul de a controla și de a integra dispozitivele Z-wave în aplicația mydlink Home. Astfel ele vor funcționa împreună cu alte dispozitive ca să poți crea o casă inteligentă fără instalare complicată și costisitoare și fără abonamente lunare. Integrarea dispozitivelor cu tehnologie Z-wave permite extinderea zonelor de monitorizare și control în orice spațiu din casă, fără cabluri, fără acces la sursa de curent și fără blocaje ale conexiunii de date.
Toate dispozitivele, fie ele Z-wave sau Wi-Fi, funcționează prin conectarea la aplicația mydlink™ Home. Aplicația este gratuită și se poate descărca din App Store și Google Play.