Secretarul de stat în Ministerul de Finanţe Mariana Vizoli este urmărită penal în dosarul Murfatlar. Conform surselor Capital, aceasta urmează să-şi dea demisia din funcţie. Mariana Vizoli a fost numită secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice pe probleme de fiscalitate de către premierul Dacian Cioloș.
În dosar mai este vizat şi vicepreşedintele ANAF, Daniel Diaconescu care, de asemenea, îşi va da demisia.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Ana Jarda, la data faptelor director în cadrul Direcției generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul MFP, membru al Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor, Daniel Diaconescu, la data faptelor, directorul general al Direcției generale de informații fiscale din cadrul ANAF, membru al aceleiași comisii, Mariana Vizoli, la data faptelor director al Direcției de legislație în domeniul TVA din cadrul MFP, membru al comisiei menționate, Ciprian Badea, la data faptelor director general al Direcției generale juridice din cadrul MFP, vicepreședintele comisiei, și Monica Negruțiu, la data faptelor directorul general al Direcției generale de reglementare a colectării creanțelor bugetare — ANAF și membru al comisiei.
Cei cinci funcționari publici sunt acuzați de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
De asemenea, doi administratori ai unor societăți comerciale, respectiv Cornel și Viorel Potîrniche, sunt urmăriți penal sub control judiciar pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată.